Uniriștii se vor reuni pe 22 ianuarie! Primul amical al iernii, în deplasare, cu U Cluj! VEZI AICI programul jocurilor de verificare!

Gruparea din Cetatea Marii Uniri se va reuni pe 22 ianuarie la Stadionul Cetate din Alba Iulia, iar numele noului antrenor ai alb-negrilor (n.a. la terminarea turului actualei ediții de campionat albaiulienii s-au despărțit pe cale amiabilă de principalul Adi Himcinschi) urmează să fie stabilit până la reluarea pregătirilor. “Deocamdată nimic nu este bătut în cuie vizavi de numele antrenorului care va conduce echipa în retur, avem mai multe piste, suntem în discuții și vom vedea în zilele următoare cine va antrena echipa în partea a doua a campionatului. La capitolul sosiri, în acest moment pot spune că sunt certe revenirile la pregătire ale lui Bogdan Goguța respectiv Tidu Iacșa, cei doi au avut probleme medicale în prima parte a sezonului, în plus cred că vom mai aduce trei jucători. De asemenea vom împrumuta patru, poate cinci jucători, dar asta depinde doar de decizia celor care alcătui staff-ul tehnic în sezonul de primăvară” a punctat Mihai Dăscălescu, președintele uniriștilor. În altă ordine de idei, Unirea Alba Iulia va efectua un cantonament pe plan local iar amicalele vor cuprinde dispute cu Universitatea Cluj (31 ianuarie deplasare), Sportul Petrești (10 februarie), o dublă cu Corvinul Hunedoara (17 februarie respectiv 24 februarie), Cetate Deva (21 februarie) iar pentru data de 3 februarie se caută încă un adversar. (Dan UDREA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *