Răsturnare de situaţie în ultima rundă a Openului Internaţional al României de şah, turneu găzduit timp de 8 zile de Hotelul Transilvania din Alba Iulia şi organizat de Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba. Lider solitar încă după runda a 4-a, învingătorul de anul trecut al turneului, marele maestru internaţional Vladislav Nevdenichy, s-a văzut depăşit la coeficientul de departajare Bucholtz în ultima rundă de marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu, unul dintre cei mai mari jucători români de şah din toate timpurile, după ce fusese egalat la puncte în penultima rundă. Andrei Istrăţescu, care din acest an reprezintă din nou România, fiind legitimat la CS Universitatea de Vest Timişoara, îşi adaugă astfel în palmaresul său din acest an şi câştigarea Openului Internaţional al României, după ce în primăvară s-a impus în Campionatul Naţional individual de seniori. Al treilea loc pe podium a fost obţinut de marele maestru internaţional Alexei Fedorov (Belarus), care a terminat cu 6 puncte, un punct mai puţin decât cei doi mari maeştri români clasaţi la egalitate de puncte pe primele două locuri. Excelentă clasarea pe locul 4 a maestrului internaţional Mihnea Costachi, juniorul albaiulian acumulând 5,5 puncte din 9 partide într-un turneu foarte puternic, în care la start s-au aflat 6 mari maeştri internaţionali, 4 maeştri internaţionali şi 6 maeştri FIDE din 7 ţări. Foarte bine au evoluat şi ceilalţi doi juniori albaiulieni: George Ileană a obţinut 4,5 puncte, câştigând premiul pentru locul 12, ultimul loc premiat în clasamentul general, iar Iustin Ciorgovean a realizat 4 puncte, câştigând şi el unul dintre cele două premii speciale oferite de organizatori, fiind cel mai bine clasat jucător cu rating sub 2250 din turneu. Celelalte premii puse în joc au fost câştigate în ordine de MMI Vasile Sănduleac (Moldova), Mihnea Ognean, cel mai tânăr participant din turneu obţinând şi o normă de maestru internaţional, MF David Gavrilescu, MMI Marius Manolache (toţi din România), MMI Vadim Shishkin (Ucraina), MF Ilie Martinovici (Moldova), MI Gergely Aczel (Ungaria) şi George Stoleriu (România). Ultima zi a concursului a fost marcată de prezenţa în mijlocul concurenţilor a doamnei Leontina Fărcaş, o ambasadoare a folclorului românesc, împreună cu elevi din clasa dânsei de la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba care i-au încântat pe şahiştii prezenţi la Alba Iulia atât la începutul rundei, cât şi la festivitatea de premiere. Drumul spre victoria din ultima rundă a lui Andrei Istrăţescu a fost deschis de juniorul albaiulian George Pleşa, care a efectuat prima mutare la masa 1. Prezenţi la festivitatea de premiere, Marcel Florea, patronul Hotelului Transilvania, Gabriel Pleşa, viceprimarul municipiului Alba Iulia şi Marius Ceteraş, directorul turneului, au transmis tuturor participanţilor invitaţia de a participa şi la ediţia aniversară din anul 2018, care se va desfăşura sub numele “Openul Internaţional România 100”. (Marius CETERAȘ, Comunicat de presă)
- Articol publicat:28 noiembrie, 2017
- Categorie Articol:Alte Sporturi