Etapa cu numărul 10 din Liga a IV-a a consemnat patru victorii ale formațiilor gazdă, două jocuri s-au terminat la egalitate iar oaspeții s-au impus în două partide, în cele opt meciuri înscriindu-se 28 de goluri, cele mai multe, trei, fiind marcate de Vali Drăgan (Soda Ocna Mureș, foto în dreapta cu tricou verde) în întâlnirea câștigată de vicelider cu scorul de 5-1 în fața celor de la CS Zlatna. Grație acestei triple (n.a. Vali Drăgan este lider în clasamentul celor mai buni marcatori cu 16 reușite), atacantul trupei din Ocne a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei și demonstrează că, cel puțin la acest nivel, este unul dintre marcatorii pur sânge. De remarcat, cea de opta victorie la rând a liderului Transalpina Șugag, formația lui Vasi Ursu având și cel mai bun golaveraj 34 (cel mai bun atac) – 9 (cele mai puține goluri încasate, 7, le are gruparea lui Fane Fogoroși, Sportul Petrești), la capitolul opus situându-se Cuprirom Abrud cu un golaveraj de minus 27, 10 marcate și 37 primite. Nu poate trece neobservată nici seria de cinci jocuri fără înfrângere, trei victorii și două remize, a celor de la Fortuna Lunca Mureșului, elevii lui Gabi Cotoară urcând pe poziția a cincea în ierarhie, precum și acel zero din dreptul Arieșului Apuseni Baia de Arieș respectiv Euro Șpring, primii vizavi de numărul victoriilor stagionale, ceilalți referitor la întâlnirile terminate la egalitate. (Dan UDREA)

