Juniori E (U11), faza de zonă! „Aurarii” de pe malul Ampoiului o remiză și o înfrângere!

Sâmbătă dimineață, la Odorheiu Secuiesc, CS Zlatna – Sepsi Sf. Gheorghe 1-1, golul elevilor lui Ionel Danciar și Tibi Boca fiind marcat de Cătălin Balea. “A fost un joc foarte bun din partea noastră, spun eu superior adversarului nostru tehnic și tactic. Am marcat primii și am fost egalați oarecum injust cu două minute înainte de final. Felicit jucătorii pentru rezultat, pentru dăruire și efortul depus, deoarece doar așa se poate realiza ceva!” este mesajul postat pe facebook de unul dintre antrenorii zlătnenilor. Echipa i-a cuprins pe Miron Răzvan, Mățăgău Tudor, Coman Rareș, Cristea Mario, Balea Cătălin, Rîșteiu Antonio, Aron Răzvan, Leah Rareș, Pășculeț Mihai, Bobo Teodorescu. În această dimineață, partida cu Interstar Sibiu a revenit sibienilor care au câștigat cu scorul de 5-0. „Am jucat cu câștigătoarea grupei, superioară nouă, mai tehnici, mai fotbaliști, rămânem totuși cu mulțumirea că am fost aici și am câștigat la capitolul maturitate și experiență, am obținut locul II în grupă. Mulțumim celor implicați, conducerii și părinților și bineînțeles copiilor pentru dăruire și efortul depus. La mai mare!”  au concluzionat, pe facebook, reprezentanții celor de la CS Zlatna. (D.U., MULȚAM mister Nelu!, MULȚAM mister Tibi!) 

Lasă un răspuns