Cei cu categoria a V-a și a IV-a vor obține licența UEFA B, iar cei cu categoria a III-a, a II-a și I vor primi licența UEFA A conform Convenției din data 21.06.2000 încheiată între UEFA și Federația Română de Fotbal. Perioada de depunere a dosarelor se va realiza din data de joi,10 martie 2017, până la data de vineri, 24 martie 2017. Vor fi acceptați doar cei care au obținut carnetul de antrenor înainte de anul 2004 (inclusiv) sau/și persoanele care au absolvit Facultatea (Institutul) de Educație Fizică și Sport cu specializare FOTBAL. IMPORTANT!!! PERSOANELE CARE SE POT ÎNSCRIE LA CURSUL DE ECHIVALARE TREBUIE SĂ RESPECTE PREVEDERILE MAI SUS MENȚIONATE ȘI SĂ NU POSEDE LICENȚĂ UEFA. Este pentru ULTIMA DATĂ în care Comisia Tehnică UEFA ne permite să facem această formă de curs de ECHIVALARE prin parcurgerea unui număr de 40 de ore, urmat de o testare scrisă, existând și o aprobare în acest sens din partea UEFA. DOSARUL TREBUIE SĂ CONȚINĂ OBLIGATORIU URMĂTOARELE: C.V.-ul care să cuprindă activitatea de antrenor și cariera de jucător; Copie xerox după cartea de identitate sau pașaport; Dovada medicală care atestă că este sănătos clinic şi este apt pentru efort fizic, eliberată de o policlinică competentă (Centrul de Medicină Sportivă); Aviz medical care să ateste că este apt din punct de vedere psihologic; Cazier judiciar; Dovada plății taxei* de depunere și analiză a dosarului; Două fotografii tip buletin; Copie după carnetul de antrenor; Cerere tip – Înscriere curs curs ECHIVALARE; Dosar plic. CALENDARUL cursului de ECHIVALĂRI: Licența UEFA B: 04 – 05 aprilie 2017. Licența UEFA A: 24 – 25 aprilie 2017. Pentru a se echivala categoriile, solicitanții trebuie să participe la toate cursurile din zilele de 03-04 și 24-25 aprilie 2017. Testarea SCRISĂ de testare a cunoștințelor de la finalul cursului de echivalare se va da din: Metodologia pregătirii copiilor și juniorilor; Toate lecțiile predate în cadrul cursului de echivalare. Taxa de depunere a dosarului este de 400 lei, iar această taxă nu este rambursabilă. (ajfalba.ro)

