UNIREA 12. Căt. Suciu – 3. Ioani, 6. Scrob, 15. G. Toma, 7. Giurgiu, 10. Cipri Selagea (cpt.), 14. Goguța, 8. Matei, 19. B. Ștef, 17. Sebi Culda, 9. An David ( 11. Lăsconi, 18. Schiau, 13. Lupea. Nu au jucat 4. M. Oprea, 25. R. Cordoș, 5. Onacă, 1. Petric). Antrenor Adi Himcinschi.
BECICHERECU MIC 12. Daniel Radu – 17. Baradji, 4. Folarin, 6. Nanou, 8. Niculete, 10. Niță, 13. Timiș, 16. D. Băban (cpt.), 9. Chiper, 7. Macovei, 15. Hilion (1. Micu, 2. Catrici, 11. Ghiorghioiu, 18. Cioată, 14. Ciobanu, 5. Chivăran, 3. Brașăvean). Antrenor Dan Mănăilă.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, centrarea lui Macovei fiind reluată în plasă de NIȚĂ! 0-1! Au urmat mai apoi trei ocazii bune de a înscrie ale uniriștilor, B. Goguța de două ori și G. Toma fiind extrem de aproape de a egala. Ce-i drept și oaspeții au avut o foarte bună oprtunitate de la duce scorul la 2-0, dar Cătă Suciu (42) a intervenit excelent la șutul lui Niță. Dan Mănăilă face show pe margine, dă indicații în limba română, în limba engleză pentru cei patru stranieri din echipa de start. „Niciun jucător de la echipa noastră nu are salariu. Joacă pentru a crește, toți aparțin Academiei Marcel Băban din Jimbolia!” a punctat tehnicianul bănățenilor. Lasconi ratează incredibil din patru metri (66) iar în minutul 68 ANDREI DAVID ia o acțiune pe cont propriu și marchează pe lângă goalkepeerul vizitatorilor. 1-1! Uniriștii sunt din nou aproape de gol dar Daniel Radu reține pe linia porții un balon trimis cu capul, după o centrare a lui Cipri Selagea, de Andrei David (71). Bănățenii dau lovitura în minutul 86, NIȚĂ reușind să marcheze din 11 metri după un fault comis de Giurgiu. 1-2! Din păcate, din nou, deplasarea albaiulienilor la un joc considerat acasă s-a terminat cu un insucces. Blestemul partidelor considerate pe teren propriu dar disputate în alte localități decât Alba Iulia continuă… O bilă albă, în ciuda înfrângerii…este că au jucat fotbal, dar așa este câteodată, joci și…pierzi! (Dan UDREA)
GALERIE VIDEO-FOTO
























































































