Aflată în cantonament la domiciliu, CS Ocna Mureş
a disputat astăzi, în jurul amiezii, pe teren sintetic, cel mai important joc amical al acestei perioade de iarnă, cu „U” Cluj, echipa condusă de Marius Popescu, originar din Totoi (județul Alba). „Şepcile roşii” s-au impus cu scorul de 5-0 (2-0), graţie golurilor înscrise de Haţiegan (33), Hîmpea (34), Pintea (71), Fizeşan (74 şi 90 din penalty). A fost un joc de verificare în care în formația gazdă s-a regăsit juniorul originar din Șugag, Flavius Budin, iar unul dintre antrenorii oaspeților, Ovidiu Maier, s-a întâlnit cu Ovidiu Sabău, acum unul dintre pionierii noului proiect al „șepcilor roșii”, fostul său coechipier de la Rapid, asta în vreme ce preşedintele oaspeţilor Sorin Corpodean este unul dintre cei care au evoluat de-a lungul timpului atât pentru chimiștii din Ocne cât și pentru „U” Cluj. La fel ca și „Motanu'”, de altfel! De remarcat și prezența la joc a lui Adrian Iencsi (foto în centrul fotografiei din dreapta), antrenor la Unirea Jucu, unul dintre campionii Rapidului, alături de Ovidiu Maier (aflat în stânga lui în foto), în perioada în care au fost antrenați de Mircea Lucescu. Au jucat următorii: CS Soda Ocna Mureş: E. Tiboc – Vaidasigan, Piroşca, V. Raţiu, Căt. Ivaşcu, A. Gabor, Moise, Bălţat, Dandoş, I. Cociș, H. Kiss (Decean, S. Miclea, Onişor, T. Cristea, Pereat. Antrenori: Ionut Pereat şi Ovidiu Maier, președinte Sorin Corpodean); Universitatea Cluj: Pop – Budăcan, Ionescu, Irimie, Manu, Rogozan, Fl. Budin, Hampea, Goga, Haţiegan, Lemac (Fizeşan, Morar, Fodor, Potcoavă, Hordouan, Chiorean, Salcău. Antrenor Marius Popescu. De asemenea, tot astăzi dar după amiază, pe arena Pielarul, Metalurgistul Cugir a învins Șurianu Sebeș cu scorul de 1-0, gol Ad. Radu în debutul mitanului secund, echipa liderului neînvins al Ligii a IV-a, gruparea antrenată de Doru Oancea, mizând pe Bănică – Diaconu, Radu Ștefan, R. Trif, Mirca, Ludwig, M. Neagu, Cr. Bălaș, Cr. Marcu, P. Muntean (An. Fulea, Comănese, Tocu, Homorozan), iar cugirenii, antrenor Călin Moldovan au replicat prin Vlase – Bold, Cl. Maftei, Dongmo (Camerun), Tătar, Şaucă, Marinoiu, L. Tudor, Al. Şuteu, Ov. Stoianof, Kana (Camerun) (Ciubotariu, Tăban, L. Itu, Alex Cioban, M. Codrea, M. Udrea, Iovănescu, Ad. Radu). Sâmbătă, pe același teren, Șurianu va da piept, de la ora 11.00, cu Șoimul Băița. (D.U., MULȚAM SORINE, MULȚAM DORU, MULȚAM DANE!)
GALERIE FOTO











