Vezi AICI cine au fost cîștigătorii premiilor speciale la Cupa Winner’s “Viață pentru Lucian”! (GALERIE FOTO)

La finalul celor două zile ale competiției cu caracter umanitar Cupa Winner’s “Viață pentru Lucian”, desfășurată în week-end-ul recent încheiat la baza sportivă Winner’s Club Țălnar din Alba Iulia (n.a. partidele de duminică, semifinalele și finalele precum și demonstrație celor de la Sendy Club Alba Iulia, au avut loc la o temperatură de -15 grade Celsius!), și care a adus pe dreptunghiul verde o mare parte din spuma fotbalistică a județului, cei mai buni dintre cei buni și-au primit premiile. Astfel pe primele trei locuri ale clasamentului s-au clasat în ordine Winner’s Alba Iulia, Performanța Ighiu și La Boltă Sebeș iar premiile speciale au fost revendicate de următorii: Cel mai bun portar: Cătălin Ștef (Winner’s Alba Iulia-legitimat la Industria Galda de Jos); Cel mai bun fundaș: Radu Ștefan (La Boltă Sebeș-legitimat la Șurianu Sebeș); Cel mai bun jucător: Sebi Culda (Performanța Ighiu-legitimat la Unirea Alba Iulia); Golgheter: Gicu Grozav (Winner’s-legitimat la Terek Groznîi). “Felicitări tuturor celor care au participat atât în calitate de sportivi, cât și în calitate de Oameni cu Suflet Mare si împreună au reușit să facă o Familie Fericită și au creat Amintiri de Neuitat tuturor celor prezenți!” este mesajul postat pe o rețea de socializare. SUBSCRIEM! (D.U., sursa foto facebook).

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns