
Seria a 4-a Unirea Alba Iulia – Performanţa Ighiu (ora 15.00, stadion Minaur din Zlatna). A: Gaitin Claudiu (Ghiroda), A1: Drula Ionel Caius (Drobeta Turnu Severin), A2: Samsudean Patricia (Timişoara). Obs: Bordaş Vasile (Târgu Mureş) și Dima Nicolae (Gorj).
Uniriștii caută primul succes pe teren propriu, chiar dacă se joacă la Zlatna, în fața unei formații mult mai experimentate, condusă de un antrenor a cărui carieră sa confundat, până în această vară, cu…Unirea Alba Iulia. „Avantajul acesta a lui Vasile Ursu de a cunoaşte jucătorii adverşi se poate transforma într-un lucru benefic pentru noi. Tinerii noştri echipieri au posibilitatea să se autodepăşească şi să-şi demonstreze valoarea împotriva unei formaţii conduse de un antrenor ce le-a influenţat carierele„ a precizat antrenorul alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri, Radu Andone. „Vasile Ursu a avut sub comandă 90 la sută din efectivul nostru, cunoaşte calităţile şi defectele foştilor săi elevi, categoric că există un dezavantaj în ceea ce ne priveşte, din acest punct de vedere”, a apreciat preşedintele unirist Mihai Dăscălescu. La rându-i, tehnicianul ighienilor a afirmat că „jocul cu Unirea Alba Iulia nu este unul neaparat special pentru mine, vreau să câștigăm partida și să depășim perioada mai puțin fastă pe care am traversat-o în ultimele etape!”

Seria a 5-a Metalurgistul Cugir – ACS Fotbal Comuna Recea (ora 15.00, Arena Cugir). A: Neagoe Daniel Nicolae (Timişoara), A1: Humiță Ioan Daniel (Armeniș), A2: Ilie Alexandru (Bocşa). Obs: Tomoioagă Grigore (Râmnicu Vâlcea) și Biriş Teodor (Hunedoara).
Joc extrem de interesant, mai ales dacă ținem cont de cele întâmplate la jocul din cadrul Cupei României, atunci cugirenii au deplasat o garnitură alcătuită în mare parte din juniorii republicani A iar maramureșenii au învins pe teren cu scorul de 9-0 dar deoarece au efectuat mai multe schimbări decât prevede regulamentul au pierdut la masa verde cu scorul de 0-3!!!, dar cum astăzi cu totul altele sunt datele problemei, formația lui Călin Moldovan pronește din postura de favorită. (D.U.)

