Metalurgistul Cugir (foto stânga), antrenor Cosmin Șuvaina, a câștigat finala mare a Cupei Prieteniei la fotbal
(copii născuți în anul 1999 și mai mici), s-a jucat în această după amiază pe Arena Cugir, după ce a învins în finală pe Unirea Alba Iulia (foto dreapta, tricouri alb-negru), antrenor Vasi Ursu. Albaiulienii au deschis repede scorul, minutul 4 prin Gergely, dar gazdele au egalat pe finalul jocului prin Fl. Moga iar câștigătoarea s-a stabilit la loviturile de la 11 metri. Uniriștii au ratat de două ori prin Văsuț-șut apărat de Iordache respectiv Moldovan-balon trimis pe lângă poartă în vreme ce cugirenii au irosit doar un penalty prin Șerban-minge apărată de M. Lazăr, condiții în care roș-albaștri de la poalele Drăganei au intrat în posesia trofeului. În meciul pentru locul 3, TSV 1880 Wasserburg (Germania) – FC Ialoveni (Republica Moldova) 2-1.
Iată cele două loturi ale finalistelor: METALURGISTUL: Iordache, Lăcătuș, G. Vâjdea, Enache, A. Cioban, Natrapei, M. Udrea, Simina, Mărunțel, Milik, Marian Codrea, Monu, Mario Codrea, Danko, Burlacu, Moga, Șerban, Popa.
UNIREA: M. Lazăr – Zsigmond, La. Dan, Moldovan, R. Cordoș, Văsuț, Palfi, Gergely, Adam, Lupea, Davidaș, Mândrean, Stânea, Narița, D. Suciu, Marc, Mihaiu, Szikora, Macarie (D.U., sursa foto facebook)

