În conformitate cu statutul AJF Alba, Biroul Executiv în ședința din data de 08.07.2015 a hotărât convocarea Adunării Generale Extraordinare, pentru data de 05.08.2016, ora 17:30, la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.AJF! În cadrul ședinței a fost propus următorul calendar competițional: 14 august – Faza Finală a Campionatului Munților Apuseni; 20 august – Supercupa AJF Alba (Campioana Ligii a IV-a – Câștigătoarea Cupei României, faza județeană); 27-28 august – Startul Ligii a IV-a și prima etapă a Cupei României ediția 2017-2018, la care vor participa echipele de liga a V-a (în situația în care liga a V-a va fi alcătuită din trei serii, în funcție de numărul echipelor participante). 03-04 septembrie – Startul Ligii a V-a; 03-04 septembrie – Startul competițiilor de copii și juniori. Termenul de plată a penalităților și a taxelor de participare este: 29 iulie 2016. Vă reamintim că începând din această ediție de campionat asociațiile sportive care nu au personalitate juridică, nu vor putea avea legitimați decât jucători amatori (fără contracte sau convenții civile). Acestea vor avea două posibilități: 1. Să își schimbe statutul clubului, astfel încât să aibă personalitate juridică; 2. Jucătorii să își schimbe statutul în amatori, la Comisia pentru Statutul și Transferul Jucătorului. INFO: Cluburile au fost informate încă din luna februarie, în cadrul ședințelor de lucru, cu reprezentanții echipelor, cu privire la această problemă. (ajfalba.ro)

