Treburile-s bune…cu peștele epileptic!…Gătit și pescuit! (GALERIE FOTO)

0Așa s-a numit a doua ediție a concursului 2×1 organizat, în perioada 1-3 iulie 2016, de Asociația Internațională a Polițiștilor secția Română- Regiunea 3 Alba. Într-o locație deosebită, COMPLEXUL TURISTIC SALONTI din localitatea Drașov județul Alba, președintele IPA Regiunea 3 Alba, Cristi Pop, a adunat pentru a se lupta cu peștele epileptic , 25 de pescari din cadrul polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, poliției de frontieră, poliției comunitare și penitenciare din toată România, timp de trei zile pescuind staționar la crap. După terminarea concursului pe podium au urcat echipele dotate de „GHIȚI BAITS”, care au dominat pescuitul iar premiile și cadourile și le-au atribuit…Locul I Blaga Mihai și Cătă Ovidiu ( echipa Salonti), Locul II Ghiușan Gheorghe și Ignat Gabriel (Alba Iulia), Locul III Petruța Ioan și Man Gheorghe ( Blaj). De asemenea și celelalte echipe din Timișoara, Reșița, București, Aiud, Vâlcea, au primit premii de consolare și momeală de la Ghiți Baits, poate că astfel vor prinde și ei mai mulți…pești! Pentru ca atmosfera să fie cât mai plăcută, în data de 2 iulie, în timpul pescuitului, s-a organizat și un concurs de gătit! Treburile-s bune, iar mâncarea a fost “donată” pescarilor într-un mod inedit de către cel supranumit Vulpea (Botaș Ovidiu), ajutat de Cristi Pop, pentru a prinde puteri. (vezi foto 12 și 14). Festivitatea de premiere, masa, dansul și restul, au decurs fără nicio problemă în incinta Complexului Turistic Salonti, în prezenta a trei membri ai Comitetului Executiv al IPA România, domnul secretar general Ioan Gherghiță respectiv doi vicepreședinți, domnii Ghiță Bunea și Florin Olaru. Mulțumim pe acestă cale, ca de obicei, celor fără de care nu se pot organiza astfel de întâlniri sportive și nu numai….Călin Salonti (patronul complexului), Daniel Gheorghe Rusu (primarul comunei Șpring), Marcel Florea (Florea Grup), Gabriel Savu (pivnițele Savu-Ciumbrud)….cu urarea “Să vă țină tăt așa!”. (Comunicat de presă IPA 3 Alba)

GALERIE FOTO

Acest articol are un comentariu

  1. cristi pop

    fain o fost !
    la anul va fi mai fain…

Lasă un răspuns