La Europenele de dans din Slovacia, s-a cântat imnul românesc!

școala de dans chirilăÎn perioada 28 iunie -3 iulie în localitatea Levice din Slovacia s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Campionatelor Europene de Dans şi Cântec, competiţie care a adus la start peste 2000 de participanţi din patru ţări europene – Ungaria, Slovacia, Romania şi Ucraina dar şi o invitată specială, China. Printre reprezentantele din Romania, echipe din Baraolt, Sighișoara, București, Odorheiu Secuiesc, s-a aflat şi Şcoala de Dans Chirilă din Alba Iulia, aflată la cea de-a patra partcicipare la Europene în urma unor concursuri de calificare desfăşurate la Baraolt şi Bârlad. Delegaţia albaiuliană a reuşit să reediteze succesul din celelalte trei ediţii, urcând pe podium cu fiecare dintre cele trei echipe cu care a participat la concursul pe formaţii. Astfel, Minispirit Liber, Tarantela Napoletană – locul I şi premiu Special pentru coregrafie, Hip-hop – locul II, Spirit Liber, Hip-hop Army – locul III şi Premiu Special pentru coregrafie, Samba vs Capoeira – locul V, Apulum Dance, Dans Contemporan – Locul I, Rapp – Locul II. „Au fost trei zile foarte grele pentru noi. S-a concurat de dimineaţa de la 8.30 şi până seara la 23.30, prezentându-se în total peste 800 de coregrafii. Concursul are o înaltă ţinută iar noi a trebuit să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor juriului şi publicului. Stresul a fost mare, emoţiile…şi mai şi dar până la urmă totul s-a treminat cu bine. Este deosebit să îţi vezi echipa pe podium, să simţi o reconoaştere a muncii tale de un an de zile”, au fost de părere Bianca şi Alex Chirilă, instructorii Şcolii de Dans albaiuliene. După ce a încheiat cu bine şi cea de-a XI-a competiţie la care a participat în acest an şcolar, Şcoala Chirilă şi-a închis porţile pentru vacanţa binemeritată, nu înainte de a anunţa că îşi va relua cursurile la începutul lunii septembrie. (D.U.)

Lasă un răspuns