Clubul Sportiv Arieşul Mihai Viteazu a sărbătorit un deceniu de existenţă! Trei cluburi „albaneze” au fost prezente la eveniment! (GALERIE FOTO)

12Iată că 1 aprilie 2006, NU A FOST DOAR O PĂCĂLEALĂ! La data mai sus amintită, doi oameni de fotbal Ioan Arion și Sorin Mocan, au prezentat in fața Consiliului Local Mihai Viteazu, un proiect de revigorare a activității fotbalistice in comuna Mihai Viteazu, care se intindea pe o perioadă de 20 de ani. Totul a inceput cu amenajarea vestiarelor vechi, apoi s-a trecut la selectia viitorilor jucători de fotbal pe categorii de vârstă. Totodată s-au inceput demersurile pentru obtinerea Personalității Juridice si a Certificatului de Identitate Sportivă. La debutul competițional 2006 – 2007, în toamna anului 2006, Clubul Sportiv Arieșul Mihai Viteazu, a avut înscrise în competiția organizată de Federația Română de Fotbal, prin Asociația județeană de Fotbal Cluj, trei grupe de juniori ,,C,, ,,D,, și ,,E,,. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. Nu a trecut mult timp și autoritățile locale au beneficiat de ajutor guvernamental pentru construcția noii baze sportive și totodată a sălii de sport. Mișcarea fotbalistică a prosperat an de an, echipa de fotbal a activat în liga a 5-a, iar grupele de juniori în campionatele organizate pe categorii de vârstă. În vara anului 2015, echipa de seniori a Clubului Sportiv Arieșul Mihai Viteazu, a promovat în liga a 4-a, cu un punctaj de invidiat 58 de puncte, 131 de goluri marcate și numai 15 goluri primite în 22 etape. Tot la finele acestui sezon Lucian Nemeș a primit titlul de golgeter, iar Iulian Ionele a împărțit cu Radu Litean titlul de cei mai buni portari. La evoluția în primul an în liga a 4-a, echipa de seniori a terminat sezonul pe un onorabil loc 5, înaintea unor grupări fotbalistice cum sunt: Vulturul Mintiu Gherlii, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Someșul Gilău, Unirea Florești. Echipa de juniori ,,D,, a făcut parte din seria a doua la această categorie de vârstă și a încheiat sezonul pe locul 5, în fața unor echipe cu tradiție cum ar fi. Industria Sârmei Câmpia Turzii, Unirea Dej, Școala de Fotbal Liviu Antal Cluj, Liceul cu Program Sportiv Cluj.  La categoria juniori A1, lucrurile au fost puțin mai complicate deoarece nu am găsit suficieți copii talentați în localitate și am fost nevoiți să aducem câțiva jucători din alte părți, deoarece nu ne primea cu echipa în liga a 4-a. La finalul sezonului echipa de juniori A1, s-a clasat pe locul 11, din 14 echipe, dar cel mai îmbucurător este faptul că de la această categorie de vârstă 4-5 jucători au fost promovați pe rând la echipa de seniori. Încă din iarna anului 2015-2016, conducerea Clubului a fost interesată să facă selecție pentru grupa de juniori ,,E,, care din această toamnă v-a activa în campionatul rezervat acestei categorii de vârstă. Cei care au contribuit la ascensiunea Clubului Sportiv Arieșul Mihai Viteazu, se regăsec printre persoanele cărora cunducerea clubului le mulțumește și le v-a înmâna câte o diplomă de excelență. Sâmbătă şi duminică, 2-3 iulie 2016, în cadrul turneeelor organizate s-au înregistrat rezultatele: JUNIORI ,,E,, Ariesul Mihai Viteazu – FCM Potaissa II 1 – 0, FCM Potaissa I – Soda Oc. Mures 4 – 0, Ariesul Mihai Viteazu – FCM Potaissa I 3 – 3, Soda Oc. Mures – FCM Potaissa II 0 – 3, Soda Oc. Mures – Ariesul Mihai Viteazu 1 – 2. JUNIORI ,,C,, Ariesul Mihai Viteazu – ACS Sinai Turda 1 – 0, Soda Oc. Mures – Ariesul Mihai Viteazu 1 – 1, Soda Oc. Mures – ACS Sinai Turda 3 – 0, Ariesul Mihai Viteazu – ACS Sinai Turda 1 – 0. La aceasta categorie de virsta CS Cuprirom Abrud, nu a putut participa deoarece in ultimul moment au fost anuntati ca sunt angrenati intr-o competitie oficiala la nivelul jude’ului Alba.. JUNIORI A 1 Ariesul Mihai Viteazu – Olimpia Aiud 0 – 1, Soda Oc. Mures – Viitorul Feleacu 1 – 0, Ariesul Mihai Viteazu – Viitorul Feleacu 1 – 2, Olimpia Aiud – Soda Oc. Mures 1 – 0, Soda Oc. Mures – Ariesul Mihai Viteazu 2 – 1, Viitorul Feleacu – Olimpia Aiud 1 – 2. SENIORI Ariesul Mihai Viteazu – Olimpia Aiud 2 – 1, Soda Oc. Mures – Cuprirom Abrud 1 – 0, Olimpia Aiud – Soda Oc. Mures 1 – 2,Cuprirom Abrud – Ariesul Mihai Viteazu 1 – 2, Ariesul Mihai Viteazu – Soda Oc. Mures 1 – 1, Olimpia Aiud – Cuprirom Abrud 1 – 0. La finalul competitiei gazdele au oferit tuturor echipelor mincare la ceaun. (Ioan ARION, vicepreședinte CS Arieșul Mihai Viteazu)

GALERIE FOTO

Acest articol are un comentariu

  1. CS OLIMPIA AIUD

    Multumim gazdelor de la Mihai Viteazu pentru invitatie … si tratatie !

Lasă un răspuns