Liga a IV-a, etapa a 19-a! Avancronica etapei! VEZI AICI programul jocurilor!

ATENŢIE! În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 martie 2016, vom trece la ora de vară iar ora 3.00 va deveni ora 4.00! Ora oficială a jocurilor programate duminică (27.03.2016) după amiază, a rămas 16:00, urmând ca în luna aprilie, echipele care joacă după masa să înceapă partidele de la ora 17:00. Programul rundei programată în acest sfârşit de săptămână arată astfel:

Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureș (sâmbătă, 26 martie, ora 11.00). Un joc extrem de interesant între două formaţii care au câştigat în etapa precedentă, uniriştii la Teiuş iar ocnamureşenii pe teren propriu, o (re)întâlnire între ex-uniriştii Sorin Corpodean-preşedinte, Ovidiu Maier-antrenor respectiv Bogdan Clipici şi Şoni Gabor-jucători, acum în tabără alb-albastră, şi arena pe care au evoluat pe când îmbrăcau tricoul alb-negru al formaţiei din Cetatea Marii Uniri.

Gaz Metan Valea Lungă – Viitorul Sîntimbru (duminică, 27 martie, ora 11.00). Partidă mai mult decât atractivă, dar mai ales cu miză pe arena găzarilor. Trupa lui Radu Bulugea care a adunat doar un singur punct în primele trei etape ale returului se bate pentru a ieşi din zona minată a clasamentului, asta în vreme ce liderul a început ezitant partea secundă a campionatului, din moment ce a strâns, după 180 de minute de joc, numai trei puncte iar diferenţa faţă de urmăritoare a scăzut de la şapte la…un singur punct!

Inter Ciugud – ACS Şurianu 1945 Sebeş (duminică 27 martie, ora 15.00). Formaţia pregătită de Mihai Manea şi Raul Oargă se află în grafic şi are trei din trei…victorii în acest start de retur, şi cu siguranţă vizează alte trei puncte şi în deplasarea de la Ciugud. De partea cealaltă, trupa lui Adi Bicheşi nu este nici pe departe un adversar de subestimat, condiţii în care duelul ciugudeano-sebeşan se anunţă unul care să te facă să mergi la această întânire.

Energia Săsciori – Cuprirom Abrud (duminică, 27 martie, ora 16.00). Meci de şase puncte între două formaţii care nu au voie să piardă acest joc, combatantele fiind în acest moment ocupantele ultimelor două poziţii ale ierarhiei. Horia Ciucă şi ai lui săscioreni au luat un punct în retur, asta în vreme ce moţii lui Costică Moldovan sunt pe zero, fără punct acumulat şi fără gol marcat. Ce-ar mai fi de spus despre un joc în care doar victoria mai poate ţine în viaţă speranţa de a evita…Liga a V-a.

ASC Pianu 2013 – CIL Blaj (duminică 27 martie, ora 16.00). Pienarii par a se simţi mai bine în deplasare decât pe propriul teren, dovadă cele două victorii obţinute (n.a. una chiar în runda recent încheiată şi taman în fieful liderului) respectiv înfrângerea de acasă cu CS Ocna Mureş, dar asta nu înseamnă că nu a venit timpul şi unei victorii acasă. Nu va fi însă deloc simplu în faţa unei formaţii care a pus multe probleme viceliderului din Vinţu de Jos, o grupare care, încă, are nevoie de puncte pentru a avea linişte din punct de vedere al evitării retrogradării.

Mureșul Vințu de Jos – Dalia Sport Daia Română (duminică 27 martie, ora 16.00, stadion Cetate din Alba Iulia). Lansată în urmărirea liderului, echipa lui Dan Mănăilă a câştigat toate cele trei jocuri disputate în acest retur de campionat şi cu siguranţă că urmăreşte să lege cel de-al patrulea succes. Cum Fane Fogoroşi are o formaţie care poate pune probleme oricând şi oricui, jocul este unul care se anunţă extrem de echilibrat şi care va face o bună propagandă fotbalului, mai ales că se joacă pe un gazon de calitate.

Euro Șpring – Olimpia Aiud (duminică 27 martie, ora 16.00). Şprinjenii sunt pe cai mari după ce au acumulat nouă puncte din tot atâtea posibile în partea a doua a actualei ediţii de campionat şi au ajuns la doar două lungimi în spatele liderului Viitorul Sîntimbru. În condiţiile în care nici „olimpicii” lui Remus Ţălnar nu au început rău returul, ba din contră au adunat şapte puncte şi pot sta liniştiţi deoarece au un ecart de 14 puncte faţă de zona nisipurilor mişcătoare, spectacolul fotbalistic trebuie să fie în prim plan.

ACS Viitorul Spicul 2014 – Rapid CFR Teiuș (duminică 27 martie, ora 16.00). Două formaţii extrem de tinere, două grupări care au rezolvat din mers acest sezon competiţional şi un meci în care nimeni nu are nimic de pierdut, o partidă care trebuie să se joace cu zâmbetul pe buze. Cel care are de câştigat este numai sportul rege, iar întâlnirea trebuie să demonstreze că fotbalul se poate juca şi numai din plăcere. (Dan UDREA)

Acest Articol are 6 comentarii

  1. FAN

    Ceva nou asta cu siglele fiecărei echipe! FELICITĂRI!

  2. Crisan Grigore

    Care meciuri se joaca sambata si care duminica ?

  3. Răzvan

    Mai nou toate echipele au culorile albastru-alb, de cand, nu stiu!!! Vintu de jos aveau galben cu negru(kozara), Teiusul alb-vișiniu , Valea lunga nu exista!!!

  4. Conacul

    Bah esti prost !!! Au copiat siglele echipelor de pe clasamentul celor de la Absport :))))

  5. Conacul

    Baieti de la Absport s-au chinuit cu sigla celor de la Spicul sa o decupeze sa o aranjeze cat de cat

  6. RICĂ

    Dacă nişte sigle crează o asemenea dezbatere, ce să mai zici de un meci de fotbal…

Lasă un răspuns