Cupa României – Sferturi de finală! VEZI AICI programul jocurilor!

AJF Alba vă transmite programul jocurilor din cadrul fazei județene a „Cupei României”, ediția 2016-2017, sferturi de finală. Jocurile se desfășoară într-o singură manșă, pe terenul primei echipe, considerate a fi organizatoare de joc iar cele patru partide se vor desfășura miercuri -06.04.2016- de la ora 16:30. Partidele din cadrul sferturilor de finală, în urma tragerii la sorți efectuate la ședința de Birou Executiv din data de 24.02.2016, sunt următoarele: AS HIDROMECANICA ȘUGAG – AS EURO ȘPRING, ASC PIANU 2013 – AS MUREȘUL VINȚU DE JOS, AFC UNIREA 1924 ALBA IULIA – CS RAPID CFR TEIUȘ, AS VIITORUL SÂNTIMBRU – ACS ȘURIANU 1945 SEBEȘ. Semifinalele Cupei României vor avea loc în data de 25 mai 2016, urmând ca finala să se dispute în data de 11 iunie 2016. INFO: 1. Costurile baremurilor de arbitraj și observare + indemnizația de transport a delegației, vor fi suportate în mod egal de către ambele echipe, conform art. 30 alin.13 din R.O.A.F. 2. Începând cu faza sferturilor de finală a Cupei României – faza județeană-, baremurile de arbitraj și observare vor fi aceleași cu baremurile de la Liga a IV-a. 3. Conform articolului 30 alin. 15 din R.O.A.F. : „Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea excluderii lor din campionatul în care participă”. 4. Echipele NU sunt obligate să respecte condițiile de vârstă ale jucătorilor, impuse de regulamentul competițiilor în care participă, dacă este vorba de întâlniri între echipe din ligi diferite. 5. În cadrul întâlnirii echipelor de liga a IV-a se va folosi pe toată durata jocului un jucător născut în 1996 sau mai mic. 6. Pot fi efectuate pe parcursul jocului maxim 4 înlocuiri de jucători, la toate jocurile din cadrul optimilor de finală. 7. În situația în care, după consumarea celor 90 de minute de joc regulamentare, rezultatul este egal, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute fiecare, fără pauză între ele, dar cu o pauză de 5 minute între sfârșitul jocului și prima repriză a prelungirilor. Dacă după reprizele de prelungiri egalitatea se menține, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare. (ajfalba.ro

Lasă un răspuns