La inițiativa fostului președinte al Asociației Județene de Fotbal Alba, Sorin Corpodean și a lui Ovidiu Maier, antrenor-jucător în cadrul clubului CS Ocna Mureș, sprijiniţi pentru buna organizare a evenimentului şi de Marius Stâncel, Alin Cociş, Marius Marcu respectiv Liviu Feneşan, sâmbătă, 16 ianuarie, între orele 15.00-17.00 se va desfășura un meci demonstrativ între generațiile de fotbaliști care au purtat însemnele clubului Soda Ocna Mureș, partida, urmată de o acţiune de socializare, urmând a se disputa în sala de sport din centrul oraşului. Din generaţia anilor ’80 a grupării „alb-albastre” şi-au anunţat prezenţa Vasile Mărginean, Paul Ioan, Dorin Comşa, Sandu Lucăcel, Titi Bugnar, Bichiş, Ratiu, Gal senior, Boţiu, Florin Cristea, Sorin Herţeg, Marin Divrigeanu, Ovidiu Maier, Loto Traian Maier, Emil Maier, Ioan Pereat, Florin Hanca şi Sorin Corpodean, iar dintre oaspeţi îi putem aminti pe Cristi Petropulos, Mihai Dăscălescu, Bebe Brumaru şi Iliuţă Ilea. „De asemenea, sunt aşteptaţi şi alţi foşti jucători ai echipei SODA Ocna Mureş, care chiar dacă nu pot juca din cauza vârstei sau a problemelor de sănătate, ne-am bucura să fie alături de familia SODA!. Vreau să mulţumesc pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment lui Marius Stâncel, Alin Cociş, Marius Marcu, Liviu Feneşan precum şi altor invitaţi care de-a lungul timpului au fost alături de echipă” a punctat Sorin Corpodean. (D.U.)
Șușanele marca ajf