Al doilea cel mai bun marcator al Ligii a IV-a, Claudiu „Făină” Coltor, încotro…

Cu 14 reuşite în prima parte a actualei ediţii de campionat, cu unul mai puţin decât golgheterul la zi Vali Drăgan (Şurianu Sebeş), transferul atacantului liderului Viitorul Sîntimbru la Şurian Sebeş, grupare aflată pe locul patru al ierarhie la şapte puncte distanţă, a încins spiritele încă din primele zile ale anului 2016! Claudiu „Făină” Coltor (21 de ani, foto) este anunţat de către oficialii celor de la Şurianu Sebeş drept ultima achiziţie de până acum a formaţiei din Arinii Sebeşului (n.a. contract până în anul 2019), asta după ce până acum trupa lui Mihai Manea şi Raul Oargă (n.a. la rândul lor „transferaţi” de la Mureşul Vinţu de Jos la Şurianu Sebeş în această iarnă) i-a mai înregimentat pe Zoli Borşoi, Ionuţ Grozav, Paul Muntean şi Vlad Ignat (toţi foşti în tur la Mureşul Vinţu de Jos) respectiv George Toma (Performanţa Ighiu)! Dar lucrurile privind această mutare par, în opinia condcerii celor din Sîntimbru, mult mai complicate decât par la prima vedere, asta deoarece, susţin aceştia, fotbalistul ar avea semnat un contract scadent în vara lui 2017 cu Viitorul…Deci, ce se întâmplă doctore? (D.U.)

Acest Articol are 6 comentarii

  1. oly

    Așa sunt unii oameni fără caracter, domni de la Sebeș acuma vor să destabilizeze treaba la sintimbru.

  2. Marie

    Stati linistiti faina va fi suspendat in cel mai bun caz si marii manageri de la sebes au castigat simpatia intregului judet pentru cacanariile ce le fac pe ei fratilor ca oricum nu promovati vecii vecilor

  3. buratino

    Alo, d-l DOTTORE URSU ce se intimpla FRATE!!!Salveaza-ne !HAI SEBESUL!!!

  4. tudor

    ce tot vb acolo ma , in primul rand tu ce fel de om esti cand mergi si semnezi cu 2 echipe , unde bati? sa iei banii din ambele parti si sa nu fi pedepsit?
    …urat urat

  5. Răzvan

    Gunoaie de oameni! Si de la Sebes si de la Sântimbru.

  6. Costa

    Gunoi ii faina al tau bah razvan!

Lasă un răspuns