Circa 300 de concurenți au luat startul la Crosul Unirii 2015! (GALERIE FOTO)

Astăzi, în zona Restaurantului Gothic din șanțurile Cetății s-a dat startul la tradiționala competiție intitulată „Crosul Unirii”, ajunsă la cea de-a 47-a ediție. Peste 300 de atleți din toata țara, de toate vârstele, s-au aliniat la startul întrecerii devenită deja un simbol al Cetății Marii Uniri. Reuniunea atletică a fost organizată de Ministerul Tineretului și Sportului și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba și are ca scop marcarea printr-o competiție sportivă de amploare a celor două evenimente de la 1 decembrie: aniversarea Marii Uniri din 1918 şi sărbătorirea Zilei Naţionale a României, la care se adaugă promovarea obiectivelor turistice din Alba Iulia. Laureații au fost recompensați cu următoarele premii: tricouri şi pixuri pentru fiecare participant; câștigătorii vor primi în plus cupe, diplome şi medalii, iar ceilalți ocupanți ai podiumului de premiere vor primi diplome și medalii. (D.U.) (mai mult…)

Citește mai multCirca 300 de concurenți au luat startul la Crosul Unirii 2015! (GALERIE FOTO)

Performanța Ighiu – ASCO Filiași 3-0! Nou-promovata lui Adi Himcinschi pe locul secund! (GALERIE FOTO)

Nou promovată în Liga a III-a, trupa din Ighiu a avut un sezon foarte bun și a încheiat anul pe lociul secund al Seriei a IV-a, la egalitate de puncte cu cealaltă reprezentantă a județului, Metalurgistul Cugir. Dubla lui S. Turuș (2 și 19) și cu cel de-al 11-lea gol marcat de R. David (53), ighienii au câștigat lejer ultima partidă disputată în acest an pe arena albaiuliană CetatePerformanța: R. Bodea (77, R. Baba) – Rodean, Ov. Turuș, Potopea, E. Cornea, R. Moga (53, Fetița), Oniche, Cr. Bălaș (63, Alex Giurgiu), B. Bărculeț (68, An. Buda), S. Turuș, R. David (F. Morar, H. Marian, G. Toma). (D.U., foto N.P.) (mai mult…)

Citește mai multPerformanța Ighiu – ASCO Filiași 3-0! Nou-promovata lui Adi Himcinschi pe locul secund! (GALERIE FOTO)

Liga a IV-a, etapa a 15-a (ultima din tur)! Rezultate, marcatori, echipe, clasament! Sântimbru campioană de toamnă-iarnă, Vințu pe locul doi! (GALERIE FOTO-VIDEO)

OLIMPIA AIUD – ASC PIANU 2013 2-1.Bălan (9) și R. Țălnar (60-direct din corner) respectiv Al. Sârbu (90+5).

„Olimpicii” au întrerupt seria de opt jocuri fără înfrângere a pienarilor și au terminat turul cu un succes care le asigură o iarnă liniștită. Replica zilei vine din partea antrenorului-jucător Remus Țălnar (Olimpia):„Dacă mă bagă antrenorul, adică eu, dau gol și câștigăm jocul!„. Antrenorul Remus Țălnar l-a introdus titular, iar jucătorul Remus Țălnar a marcat direct din corner! (mai mult…)

Citește mai multLiga a IV-a, etapa a 15-a (ultima din tur)! Rezultate, marcatori, echipe, clasament! Sântimbru campioană de toamnă-iarnă, Vințu pe locul doi! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Octombrie-Luna sensibilizării şi conştientizării umane faţă de persoanele cu sindrom Down! (GALERIE FOTO)

Luna  octombrie  a  acestui  an  a  fost  dedicată copiilor  cu  sindrom  Down , copii care  locuiesc , trăiesc , speră  și  suferă  la  fel  ca  noi  toți . În  acest  sens cadrele  didactice  de  la  Liceul  Tehnologic  ” Timotei  Cipariu ” Blaj  au  inițiat și  coordonat  proiectul” OCTOMBRIE – LUNA  SENSIBILIZĂRII  ȘI  CONȘTIENTIZĂRII  UMANE  FAȚĂ  DE PERSOANELE  CU  SINDROM  DOWN ”. Cunoscut  sub  numele  celui  care  l-a  descris  clinic , sindromul  Down  este  o  boală  genetică ce  se  particularizează  prin  aberație  numerică  la  perechea  cromozomială  21 . (mai mult…)

Citește mai multOctombrie-Luna sensibilizării şi conştientizării umane faţă de persoanele cu sindrom Down! (GALERIE FOTO)

Liga a III-a, Seria a 4-a, etapa a 14-a! Cugiru bate la Deva! Mâine, de la ora 14.00, pe Cetate se joacă Ighiu – Filiaşi!

CNS CETATE DEVA – METALURGISTUL CUGIR 0-2. Afrapt (70) şi Necşulescu (83). Gruparea de la poalele Drăganei a câştigat la poalele Cetăţii Devei şi a urcat pe locul trei în ierarhie. De remarcat şi primul gol stagional marcat de italianul Alex Afrapt, 17 ani, jucător care aparţine de gruparea italiană Perugia. Metalurgistul: Tiut – L. Moldovan, Goșa, Radu Ştefan, Bold, Afrapt, Chelaru, Necșulescu, Al. Șuteu, I. Radu, L. Itu (Dragotă – Tăban, Huțanu, Cîrstean, Piko, Ghergar, Iovănescu). Antrenor Călin Moldovan (D.U., sursa foto liga2.ro)

Citește mai multLiga a III-a, Seria a 4-a, etapa a 14-a! Cugiru bate la Deva! Mâine, de la ora 14.00, pe Cetate se joacă Ighiu – Filiaşi!

Liga a IV-a, etapa a 15-a (ultima din tur)! Program, arbitri, observatori! VEZI CINE TE ARBITREAZĂ SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ!

Sâmbătă, 28 noiembrie CS OLIMPIA AIUD – ASC PIANU 2013 (ora 11.00). A: Maier Lucian (Ocna Mureş), As1: Suciu Alin (Ocna Mureş), As2: Costin Radu (Ocna Mureş). Obs: Petca Gheorghe (Alba Iulia).

AS EURO ŞPRING – AS GAZ METAN VALEA LUNGĂ (ora 11.00). A: Balea Horaţiu (Alba Iulia), As1: Sârbu Andrei (Aiud), As2: Tătar Horea (Aiud). Obs: Hanca Florin (Aiud).

CS OCNA MUREŞ – AS INTER CIUGUD (ora 14.00). A: Nicola Andrei Viorel (Alba Iulia), As1: Vodă Alexandru (Alba Iulia), As2: Doncuţ Radu (Alba Iulia). Obs: Rojneai Alexandru (Alba Iulia). (mai mult…)

Citește mai multLiga a IV-a, etapa a 15-a (ultima din tur)! Program, arbitri, observatori! VEZI CINE TE ARBITREAZĂ SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ!

Modificare de oră în cadrul ultimei etape a turului din Liga a IV-a!

În urma ședinței din 25 noiembrie 2015, Comisia de Competiții a hotărât ca jocurile programate inițial la Liga a IV-a de la ora 14:30, să fie reprogramate de la ora 14:00, pentru o mai bună desfășurare a acestora. Vă mulțumim pentru înțelegere! În altă ordine de idei, trebuie spus că indiferent de rezultatele rundei cu numărul 15, Viitorul Sântimbru, meci acasă cu Energia Săsciori, va ierna în fotoliul de lider asta deoarece trupa antrenată de Dan Comşa are patru respectiv cinci puncte avans faţă de celelalte ocupante ale podiumului, ASC Pianu 2013-meci în deplasare la Olimpia Aiud şi Şurianu Sebeş-deplasare la CIL Blaj. (D.U., ajfalba.ro)

Citește mai multModificare de oră în cadrul ultimei etape a turului din Liga a IV-a!

Naţionala de baschet feminin a României are două victorii din două jocuri cu „albanezii” Miroslav Popov şi George Lăncrănjan la timonă!

Naţionala feminină a României a învins, aseară, la Tel Aviv, scor 78-77, puternica naţională a Israelului, în Grupa H a preliminariilor pentru Campionatul European din 2017. Au jucat Claudia Pop 19 puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive, Sonia Ursu, Annemarie Părău 12 p, 3 rec, 7 pd, Gabriela Irimia 11 p, 4 rec, 1 pd, Anca Şipoş, Florina Paşcalău 14 p, 6 rec, Alina Crăciun, Adina Stoiedin 5 p, 7 rec, Ancuţa Stoenescu 2 pd, Gabriela Mărginean 17 p, 6 rec, 3 pd, Ana Ferariu. Prin succesul din Tel Aviv, elevele lui Miroslav Popov şi George Lăncrănjan au luat o opţiune importantă pentru clasarea pe locul secund în Grupa H, (mai mult…)

Citește mai multNaţionala de baschet feminin a României are două victorii din două jocuri cu „albanezii” Miroslav Popov şi George Lăncrănjan la timonă!