VOLEI FEMININ VOLEI ALBA BLAJ – RAPID BUCUREŞTI 3-0.
Volei Alba Blaj s-a despărţit de suporteri, sâmbătă, cu un succes net împotriva nou-promovatei Rapid Bucureşti, scor 3-0 (25-12, 25-9, 25-14) în mai puţin de o oră de joc. Partida a contat pentru etapa a 11-a a Diviziei A1 de volei feminin, iar echipa din „Mica Romă” a reuşit a 10-a victorie din tot atâtea meciuri iar în urma acestei victorii, Volei Alba Blaj este lider, cu 29 de puncte, deși are un meci mai puțin disputat, pe locul secund fiind CSM București. Ultimul joc al anului va avea loc pe 15 decembrie, o restanţă la Craiova, cu SCMU. Au evoluat pentru gruparea pregătită de Darko Zakoc, Anamaria Berdilă, Silvana Chausheva, Denisa Viloiu, Adriana Bobi, Carmen Mateaş, Jovana Vesovic, Marina Vujovic (Ana Grbac, Ivana Plchotova, Dubravka Duric, Adina Salaoru. Ioana Nemțanu – accidentată, Leticia Boscacci n-a fost inclusă în lot ).
BASCHET FEMININ CSBT ALEXANDRIA – CSU ALBA IULIA 43-78 (9-23, 11-18,15-23,8-14).
Gruparea din Cetatea Marii Uniri s-a impus fără probleme în Cetatea Banilor, partida s-a disputat la Craiova în sala Ion Constantinescu, punctele formaţiei pregătită de Miroslav Popov şi George Lăncrănjan fiind reuşite de A. Weeb 18, A. Logan 18, M. King 16, S. Ursu 7, E. Dincă 6, M. Fodor 5, A. Uiuiu 4, V. Abel 4. (D.U.)

