Stocul pentru campania #Colectiv (tricourile României din partida amicală cu Italia de la Bologna), s-a epuizat în timp record. După încasarea sumelor aferente celor 100 de tricouri puse la vânzare, Federația Română de Fotbal va anunța exact cum va sprijini victimele tragediei din Colectiv. Astfel, prin cumpărarea unuia din cele 100 de tricouri scoase la vânzare, Asociația Județeană de Fotbal Alba, care a plătit din banii membrilor din „staff” o anumită sumă pentru tricoul „spaniolului” Florin Andone (foto), susține inițiativa Federației Române de Fotbal și transmite din nou sincere condoleanțe famililor îndoliate și însănătoșire grabnică victimelor care încă se luptă pentru a supraviețui. Un gest frumos al celor de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, un gest care nu are rost să fie comentat din moment ce vine din suflet! (ajfalba.ro)
- Articol publicat:3 decembrie, 2015
- Categorie Articol:Fotbal Copii si Juniori / Fotbal liga a 4-a / Fotbal liga a 5-a