Flash, flash, flash! HC Alba Sebeş – U Alexandrion Cluj 28-32! A cincea înfrângere în Liga Naţională de handbal feminin! În amical, CSU Alba Iulia – U Cluj 85-61 la baschet feminin!

Sala sporturilor Florin Fleşeriu din Sebeş a găzduit, în această seară, partida dintre formaţia locală Handbal Club Sebeş Alba şi Universitatea Alexandrion Cluj, meci contând pentru etapa cu numărul cinci a Ligii Naţionale de handbal feminin. Trupa lui Teanu Popa venea după o serie de patru înfrângeri consecutive, este drept două dintre acestea fiind suferite în faţa campioanei en-titre CSM Bucureşti respectiv vicecampioanei HCM Baia Mare, în vreme ce vizitatoarele aveau în cont două victorii, acasă cu Corona Braşov şi în deplasarea de la Cisnădie. La pauză, oaspetele au condus cu o diferenţă de patru goluri, scor 17-13. Cu toate că au revenit spectaculos în mitanul secund, au avut la un moment dat un avans de trei goluri, scor 23-20, la sfârşitul celor 60 de minute de joc tabela de marcaj a aratat 32-28 în favoarea clujencelor, condiţii în care conjudeţenele au acumulat cinci eşecuri din tot atâtea jocuri. Golurile gazdelor au fost înscrise de Ana Ciolan 7, Alexandra Andrei 5, Andreea Antoce 4, Nicoleta Rusu 4, Alina Șorodoc 3, Paula Hoha 2, Andreea Pătulean, Bianca Bogdan şi Cristina Predoi câte unu. În etapa următoare, HC Alba Sebeş joacă în Sala „Florin Fleşeriu”, miercuri, 23 septembrie, cu Rapid Bucureşti.

BASCHET FEMININ CSU ALBA IULIA – U CLUJ 85-61!

În amicalul din această seară, s-a jucat în sala de sport 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, CSU Alba Iulia a învins U Cluj cu scorul de 85-61 (25-11, 12-19, 25-17, 23-14). Americanca Adrienne Webb a fost cea mai bună marcatoare a formației condusă de Miroslav Popov, cu 30 de puncte. (D.U.)

Lasă un răspuns