Spectacol…în alb şi negru pe „Cetate”! Unirea Alba Iulia – Prietenii lui Gicu Grozav 4-5! ”Alb-negri” duc mai departe spiritul Unirii! FIE CĂ JOACĂ ACUM SAU…MÂINE PENTRU UNIREA ALBA IULIA! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Pentru al doilea an consecutiv, pe stadionul „Cetate”s-a desfăşurat o întâlnire fotbalistică de suflet, între Unirea Alba Iulia şi „Prietenii lui Gicu Grozav”, meci organizat de atacantul albaiulian Gicu Grozav, în parteneriat cu AJF Alba şi AFC Unirea 2014 Alba Iulia.   Partida amicală arbitrată de Horaţiu Balea, Robert Uleşan şi Paula Crişan, au fost în jur de 500 de spectatori, a fost câștigată de „stranieri”, care s-au impus cu scorul de 5-4 (1-1), reușite semnate de Gicu Grozav 2,  Nicuşor Cîrnaț, Sebi Culda și Călin Cristea respectiv Daniel Lăsconi, Bogdan Varga, Denis Dup și Narcis Oprița. „Este o bucurie pentru mine când mă întorc acasă, să joc iar în tricoul Unirii Alba Iulia. M-am simțit excelent să revin pe acest gazon, am întâlnit o echipă formată din jucători foarte talentați. Îi felicit, pe juniorii B, pentru trofeul câștigat și, repet, îmi doresc să îmi închei cariera la acest club, unde am crescut„ a declarat Gicu Grozav. Cu acest prilej, în pauza meciului a fost prezentat şi trofeul câștigat de juniorii B ai Unirii Alba Iulia, Cupa Federației 2015,  adjudecată de formația condusă de Vasi Ursu. În prima repriză a evoluat echipa ce a promovat în Liga a IV-a, iar în mitanul secund a intrat pe gazon formaţia juniorilor B, proaspăt aureolată la nivel naţional. În arena albaiuliană, dornică de fotbal s-au adunat generaţii întregi de unirişti, foşti fotbalişti, conducători, antrenori, care s-au bucurat pentru al doilea an de această revedere oferită cadou de Gicu Grozav şi compania. Internaţionalul român în vârstă de 24 de ani a dat “de veste” jucătorilor localnici, colegi de generaţie şi nu numai, care în aceste momente activează la alte cluburi din ţară. Astfel, fanii unirişti au putut să-i vadă la lucru pe cei care au contribuit decisiv la promovarea Unirii în Liga 1, talente ce au învăţat fotbal în “Cetate”. Internaţionalul albaiulian a demonstrat că nu a uitat de unde a plecat şi, pentru câteva ore a arătat ce înseamnă Unirea Alba Iulia, echipă unde vrea să-şi încheie cariera. Gicu şi-a strâns colegii şi a readus spiritul Unirii pe „Cetate”, într-un mod simbolic, dar care înseamnă enorm pentru cei ce ştiu şi simt ce reprezintă Unirea. Gicu Grozav: iarăşi în „alb-negru”, din nou pe „Cetate” cu numărul „7” tocmai pe tricoul cu care a debutat în 2009 în Liga 1 pentru Unirea Alba Iulia, dar şi cu un nou look și banderola de căpitan a marcat de  două ori, ne-a arătat ce înseamnă fotbalul adevărat dar în primul rând a fost sufletul acţiunii, suportând la final o sesiune prelungită de poze și autografe. Au evoluat echipele: UNIREA ALBA IULIA: R. Baba – Rodean, Goguța, Ioani, Matei, Lăsconi, Joldeș, Schiau, A. Ianc, Al. Popa, Sebi Culda (au mai intrat B. Ștef, Marcu, Oțoiu, Onacă) – în prima repriză; Căt. Suciu – Negrea, L. Dan, Scrob, I. Boancă, Uță, Davidaș, Oprița, Cordoș, B. Varga, D. Dup (au mai jucat M. Lazăr, Al. Lupea, L. Duma, Oprean, Al. Cioban, A. Ștef, Vl.  Idița); PRIETENII LUI GICU: Vl. Ignat – Hârciagă, Schuller, Potopea, Al. Giurgiu, Cip. Selagea, C. Cristea, I. Grozav, N. Cîrnaț (surpriza de la Wolverhampton), Cl. Oara, G. Grozav (după pauză s-au mai produs înlocuiri, la modul că…unii au jucat la…alţii!). Dar, cel mai important, TOŢI AU EVOLUAT  PENTRU UNIREA ALBA IULIA!!! (Dan UDREA, foto şi video Nicu PĂŢAN)

GALERIE FOTO

VIDEO


Lasă un răspuns