CS OCNA MUREŞ – MUREŞUL VINŢU DE JOS 0-3. R. Sîrbu (18), P. Muntean (43, 68).
Oaspeţii, care au jucat cu Ad. Roman – D. Ianc, Borşoi, Ov. Oniga, Sârbu, Cip. Stoica, Javla, I. Cristea, Ad. Păcurar, Răcătăian, P. Mntean (Albu, I. Grozav, Androne, Mitea), sunt lideri, cel puţin până duminică la ora 13.15 când se va termina jocul dintre CIL Blaj şi Performanţa Ighiu.
FC MICEŞTI – EURO ŞPRING 1-1. G. Aldea (43) respectiv Baca (27). Dumbra (FC Miceşti) a fost eliminat în minutul 65.
Un punct extrem de important, mai ales că au jucat aproape o jumătate de oră în inferioritate numerică, obţinut de miceşteni în Groapa Rotundă, o remiză prin care echipa preşedintelui-jucător Adi Rabă Herepean se menţine în zona liniştită a ierarhiei.
Miceşti Vârtei – Moldovan, Herepean sen., Florea, Hada, Vonya, G. Aldea, Lazăr, Benchea, Chirilă I, Dumbra (Topârcean, Crişan, Codrea, Humaciu, Chirilă II).
Şpring Mihăilescu – I. Mihaiu, Stancu, Gehl, Mirca, Barta, Fălămaş, Mercurean, Edu Osogo, Bodea, Predescu (P. Mihaiu, Câmpean, H. Ciucă, Cotârlea)
ASC PIANU 2013 – ŞURIANU SEBEŞ 2-0 (1-0). Trif (45, autogol), B. Bărculeț (89-eurogol). În minutul 81, Suciu (Şurianu) a fost eliminat iar Stelea (ASC Pianu 2013) a ratat lovitura de la 11 metri.
La fel cum au pierdut pe finalul reprizelor în intermediara de miercuri de la Vinţ, aşa au câştigat pienarii jocul de pe teren propriu cu Sebeşul…Că aşa-i în fotbal!
Pianu Cocârcă – Mărginean, Alexandru, A. Popescu, Cristian, D. Diaconu, Stelea, I. Bărculeţ, Andreiu, B. Bărculeţ, Grosu (N. Neag, I. Neag).
Sebeş D. Stănilă – Suciu, Fântână, Trif, Mirca, Marcu, Vârlan, Pârvu, Găldean, Lăcătuş, C. Diaconu (Comănese).
CUPRIROM ABRUD – CSO CUGIR 3-0 (neprezentare).
Oaspeţii nu s-au prezentat cu seniorii, dar au fost prezenţi cu juniorii care au pierdut cu 1-0, şi urmează să fie excluşi din campionat!
CIL BLAJ – PERFORMANŢA IGHIU 0-9. R. David (23, 26, 62, 69), Ov. Turuș (40), S. Turuș (59, 76), R. Morar (61, 72).
Din nou lideri! Ighienii antrenaţi de Adi Himcinschi au câştigat fără probleme în Mica Romă şi au revenit pe primul loc al clasamentului. De remarcat cele patru goluri ale lui Romică David, care l-a egalat, la 26!, pe „olimpicul” Vali Drăgan în fruntea celor mai buni marcatori. De asemenea, Viuţu Turuş este…acolo, locul trei în ierarhia golgheterilor, cu 24 de reuşite.
Blaj R. Damian – Szekely, Bilegan, Sorcoiu, Pintea, Manta, Dan, Boancăş, Voicu, R. Comănici, Cioancă (I. Szekely).
Ighiu R. Unchiaş – Oniche, Potopea, H. Marian, G. Toma, R. Morar, Ov. Turuş, Bălaş, R. Contor, R. David, S. Turuş (Cristea, Hârciagă, Birk, I. Nemeş-recent transferat de la Cuprirom Abrud, C. Dănilă, R. Morar, C. Oltean).
RAPID CFR TEIUŞ – OLIMPIA AIUD 3-3. N. Pop (22), Ov. Dan (74), Al. Juncan (86) respectiv Val. Drăgan (40, 83), Todea (63).
Vreme superbă astăzi la Teiuş şi un meci mai mult decât spectaculos, mai ales în ceea ce priveşte evoluţia scorului. O remiză, care mulţumeşte pe toată lumea, dar mult mai importantă pentru trupa de lângă Gară. Miercuri, în devans, de la ora 17.00, Olimpia va juca acasă partida cu ASC Pianu 2013 din cadrul rundei cu numărul 24!
Teiuş Macarie – R. Muntean, M. Nagy, I. Popa, Puia, N. Pop, Trifa, Oidiu Dan, R. Domşa, M. Domşa, G. Costea (Al. Juncan, S. Lazăr, D. Lazăr, C. Baba).
Aiud R. Gânscă – Căt. Ilea, G. Szekely, I. Toma, Căt. Muntean, B. Bucur, G. Cotoară, Ed. Crişan, Felindean, Vali Drăgan, Cl. Coltor (Miske, Val. Ciofu, Nemeş, Guţ, R. Ţălnar).
INTER CIUDUG – DALIA SPORT DAIA ROMÂNĂ 1-0. S. Mărginean (60).
Sau vorba aia, cine nu are „bătrâni” să-şi cumpere!
VIITORUL SÂNTIMBRU – ENERGIA SĂSCIORI 7-0. Rotar (8, 58, 59), Drăghici (32), E. Hălălae (62), A. Gherman (71), Ov. Crișan (84).
Trei puncte pentr sântimbreni şi…rocada mică cu Şurianu Sebeş! Adică Viitorul pe trei, în clasament, iar Sebeşul pe patru! (Dan UDREA, Nicu PĂŢAN, MULŢAM CĂTĂLIN CRĂCIUN)
CLASAMENT
1Performanta Ighiu 23 19 2 2 95 – 16 79 59p
2Mureșul Vințu de Jos 23 19 2 2 59 – 19 40 59p
3Viitorul Sântimbru 23 14 3 6 50 – 21 29 45p
4Şurianu Sebes 23 13 4 6 50 – 22 28 43p
5Olimpia Aiud 23 12 6 5 69 – 37 32 42p
6Euro Șpring 23 10 11 2 43 – 23 20 41p
7Inter Ciugud 23 11 2 10 47 – 42 5 35p
8Cuprirom Abrud 23 8 5 10 36 – 40 -4 29p
9ASC Pianu 2013 23 8 5 10 38 – 47 -9 29p
10Rapid CFR Teiuș 23 8 3 12 42 – 43 -1 27p
11Dalia Sport Daia Română 23 7 5 11 40 – 48 -8 26p
12FC Miceşti 23 6 7 10 28 – 47 -19 25p
13CIL Blaj 23 6 4 13 38 – 58 -20 22p
14Energia Săsciori 23 6 1 16 29 – 67 -38 19p
15CS Ocna Mureș 23 5 3 15 24 – 63 -39 18p
16CSO Cugir 23 0 1 22 13 – 108 -95 1p
GALERIE FOTO
VIDEO
















































Azi ,, PIANU” le-a cantat doua piese celor de la ,,SURIANU”
Azi ,, PIANU” le-a cantat doua piese celor de la ,,SURIANU”
la teius la pauza meciului antrenorul olimpiei Radu Andone satul de acest m…i al aiudului, talnar, a parasit banca olimpiei si incinta stadionului.Asteptam pe nea Demeter cu alte precizari legate de viitorul lui Andone la Aiud
Ce sa faci cu Radu Andone, a fost umilit de copiii Unirii, a fost penibil in meciul acela, iar ca antrenor, s-a vazut ce bun ii la Galda si la Europa, a facut puncte cam cate beri beau eu la un gratar :))
Copiii de la unirea au umilit cam pe toată lumea,las ca ii mai bun talnar.
Va veni din toamna la Teius,unde se preconizeaza deja plecarea lui Ioan Ilie.Poate se va produce schimbarea si in acest final de campionat!
RADU ANDONE E UN CARACTER, UN ANTRENOR FOARTE BUN SI NU E CAZUL SA JUDECE ALTII MECIUL NOSTRU CU UNIREA !!!
IAR DE COPIII UNIRII SA VEDEM CATI LE VOR FACE FATA IN LIGA SUPERIOARA….
domnu UDREA pot sa-i spun ceva acestui(robert)?Deocamdata fac ceva ce-mi place,daca vrei poti sa vi si tu sa te ocupi de o grupa de copii,chiar si in locul meu!!!
vreau sa stiu cu ce te-am deranjat eu pe tine si cine ti-a spus k din cauza mea a plecat RADU de la meciul cu teius,astept sa ma opresti pe strada sa-mi spui ce ai in fata nu sa ma jignesti pe site-uri!!!
Bai umflatule,bai talnare mai lasa-te tata dute ba prietene si apuca-te de altceva ca asa cum ai fost ca jucator un parsiv asa esti si acolo pe banca
Dumbra nu mai este la santimbru
Dumbra nu mai este la Santimbru ! A parasit barca de 2 saptamani !
Sa vandut pe 2 robe de pietris la iuda!!!!!
Talnare nu te-am jignit nici nu stiu de ce mi-a cenzurat domnu Udrea cuvantul,in fine,esti antrenor la juniori se termina meciul du-te in tribuna,daca esti si rezerva la echipa mare stai pe banca si lasa omu sa isi faca treaba,v-a venii si randul tau dar pana atunci lasa-l .
acest CLAU nu vi putin sa-mi tragi din umflatura!!!
Radu Andone are intelegere cu Olimpia pentru returul acestui Campionat. In urma unei discutii cu unii dintre jucatorii echipei noastre in pauza jocului de la Teius, Radu Andone a decis sa plece de la joc, dupa ce a discutat si cu mine. Pana la aceasta data (29.04.2015) nu mi-a confirmat ca ar vrea sa plece de la Olimpia.Vom vedea, astazi !!!
Esti certat tata cu limba romana degeaba ai fost in vacanta la orele de limba romana