Astăzi, primul antrenament pentru juniorii A ai Unirii Alba Iulia! (VIDEO)

Echipa de juniori A a Unirii Alba Iulia are programat, astăzi, primul antrenament al noului an iar antrenorul Bebe Brumaru speră ca returul de campionat să scoată la rampă fotbalişti care să facă pasul spre formaţia de seniori a grupării din Cetatea Marii Uniri. Sărbătoritul zilei de ieri, spune că în aceste zile ex-uniristul Ionuţ Cioplântă, în prezent la Şcoala de Fotbal Mihai Georgescu din Cluj, va susţine probe de joc la formaţia italiană Catania (Primavera) din Serie B iar dacă totul va decurge bine apărătorul ar putea semna un contract cu gruparea din Peninsulă. „Obiectivul echipei de juniori A pentru retur este o clasare pe locurile 3-6, primele două fiind deja acontate de FC Braşov şi Viitorul Ungheni,  precum şi creşterea fotbaliştilor care, în viitorul apropiat, să facă parte din lotul formaţiei de seniori a clubului. Ionuţ Biro, Robert Nicola şi Rareş Baba au trecut deja la echipa mare iar un alt fotbalist format de noi, Ionuţ Cioplântă, se află în probe la echipa italiană Catania cu care ar putea semna un contract” a punctat Bebe Brumaru. Mai multe în video de mai jos! (D.U., foto şi video N.P.)

VIDEO

Lasă un răspuns