Olimpia Aiud…la ora bilanţului pe 2014! (GALERIE FOTO)

Clubul Sportiv Olimpia Aiud, prin cele patru reprezentante, seniori, juniori A1, juniori C şi juniori D, a terminat cu bine turul campionatului 2014-2015 în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, cu două locuri trei-seniori respectiv juniori C, şi cu două echipe rămase în cursa pentru locurile fruntaşe, juniori A1-campionii sezonului trecut şi juniori D-la un punct în urma echipei clasată pe locul trei, se declară mulţumit de activitatea depusă de tot ceea ce s-a realizat până acum. Toate aceste nu puteau avea finalitate fără ajutorul partenerilor tradiţionali ai clubului nostru, SC Prebet SA Aiud, Sindicatul Liber Prebet Aiud, alături de care s-au implicat, cu o contribuţie importantă, Primăria Municipiului Aiud-mulţumim pe această cale, căreia îi datorăm transportul la nivel de seniori şi juniori A1 precum şi suma de 14.000 de lei alocată printr-un proiect de finanţare, nerambursabilă, semnat cu clubul nostru prin care am putut achiziţiona echipament de joc, mingi de antrenamente şi de joc, câte o masă, plus apă, sucuri, pentru cei peste 80 de jucători seniori şi juniori ai Olimpiei Aiud. Sperăm ca aceste parteneriate, atât cu Prebet-ul, cât şi cu Primăria Aiud să continue şi în retur, pentru a permite unui număr cât mai mare de copii, juniori şi adulţi din Aiud şi împrejurimi să practice fotbalul, într-un cadru organizat, în clubul nostru. Dorim să amintim alte câteva persoane care au contribuit, prin donaţii, la bugetul clubului şi aici ne referim la Jeno Szekely, Loţi Koble, Levi Szekely-Batson, familia Palosy, Ioan Cheţan. Mulţumim de asemenea, familiei Fufezan, medicului Adrian Mihăilă, asistentului medical, Daniel Opriţa, omului bun la toate-Didu, nea Traian, lui Nicu Sasu-vicepreşedintele clubului şi delegatul echipei şi nu în ultimul rând antrenorilor Vio Gâlea, Rareş Gânscă, Remus Ţălnar şi jucătorilor respectiv tuturor celor care au fost alături de noi pe Aiudelul! Şi nu numai! (Comunicat de presă CS Olimpia Aiud)

GALERIE FOTO


Acest Articol are 15 comentarii

  1. cergau

    Sa-mi bag…tot articolul in doar 5 fraze…! Recunosc „touch”-ul g…z, dar…ne framanta un lucru nespus: demisia, cu demisia cum e?
    Hai Metalul!

  2. Pippo Dinamovistul

    :))))

  3. smecherasi

    nu se mai da nicio demisie ca olimpicica vrea sa joace in 3 ani in liga 1 :)) ! vor sa se bata pt CHAMPIONS LEAGUE ! si acolo vor fi arbitrati de Coltescu Balaj si Avram arbitrii de casa vor fi astia si ii va lasa sa joace fotbal !

  4. C.S. OLIMPIA AIUD

    Presedintele si vicepresedintele clubului, rspectiv domnii Demeter si Sasu si-au depus demisiile dupa jocul de la Sintimbru, in fata Biroului executiv al clubului. La cererea membrilor acestuia, au fost rugati sa ramana interimari pana la finalul turului, lucru care s-a si intamplat dealtfel.In luna ianuarie a anului 2015 va fi convocata o adunare generala extraordinara,care va alege o noua conducere a clubului C.S. Olimpia Aiud.

  5. SE STYE :))

    de unde demisii :)) vor sa promoveze in 3 ani in liga 1 sa se bate cu steaua pt champions league :)) ca acolo saunt lasati sa joace fotbal oamenii :)) !

  6. cergau

    Maaamaaaa…ce organizare, ce organigrama! Adunare generala, birou executiv, ai de plm…Pariu ca tot… va fi rugat in genunchi sa se lase reales, cu surle si trambite, sa duca pe cele mai inalte culmi blatul, circul si spaga? Cota 1,0001 !!!
    Tot sub Sintimbru terminati, asta in caz ca nu va desfiintati pana-n primavara!
    Hai Metalul!

  7. SE STYE :))

    ca si echipele mari care sunt lasate sa joace :))

  8. gfjh

    inculti sunteti. va e ciuda ca olimpia joaca fotbal si va rupe coloana pe unde va prinde? santimbru auzi acol:)))

  9. SE STYE :))

    va rupe coloana ? joaca fotbal ? cred ca ai chef de glume =))) iti readuc aminte ca in ultimii 5 ani olimpicica a terminat sub santimbru „incultule” 😉 =))

  10. Unu pt gfjh

    gfjh = g…, f…t, j…s, h…..t :)))) . Cuca-te nefericitule ca va desființați pana te trezești tu din somnul de veci!! :))))

  11. SE STYE :))

    :)) is aproape

  12. Pustiu

    In loc sa va atacati asa ,, fara drept ” adica prin injuriile acordate, mai bine v ati vedea de treaba si a ti lasa echiipele sa joace + de astea mai sunteti si directori sau cine stie ce functie pe la clubul Olimpia respectiv Viitorul. Da ti un exemplu foarte frumos tuturor 😉

  13. SE STYE :))

    era : injuriile adresate :)) dar mno trecem peste ca omu mai greseste si io gresesc :)) dar mno io nu prea vad unde vezi tu in comentarii injurii 😕 poate ma ajuti tu ca mno am nevoie :)))

  14. Pustiu

    Mersi pentru corectare, no ce sa fac mai patesti sa si gresesti, eu asa credeam ca se scrie dar no. Nu vreau sa mi iei in semn de rau, dar nuu doar la postarea asta, ci si la alte postari v ati tot atacat, daca nu va supara intrebarea asta ,,Ce rezolvati prin aceste mici conflicte”?

  15. SE STYE :))

    eu nu am conflicte :)) doar vreau sa ii invat minte si sa ii iau la misto 😉

Lasă un răspuns