Liga a IV-a, etapa a 13-a! Şpringul bate Vinţu şi relansează campionatul! Profită Ighiul, la care a debutat între buturi Raul Unchiaş, şi Şurianu Sebeş! Radu Andone debutează cu victorie pe banca Teiuşului! Echipe, marcatori, formaţii, clasament! (GALERIEI FOTO)

CS OCNA MUREŞ – CUPRIROM ABRUD 1-0 (1-0). Brudan (18).

Moţii au jucat cu Ţiboc – Bocşa, I. Miheţ, Sularea, Corpade, V. Mureşan, Dar. Burz, Dac. Burz, M. Micu, Borza, R. David (A. Gligor, Olaru, I. Paşca). În derby-ul juniorilor A1, abrudenii, care au pierdut pe teren cu 3-1, au contestat dreptul de joc al lui Em. Dondoş! Să vedem ce se va întâmpla… De partea cealaltă, la seniori, trei victorii consecutive pentru ocnamureşeni în ultimele trei etape şi patru jocuri la rând în care nu au pierdut…

VIITORUL SÂNTIMBRU – OLIMPIA AIUD 2-1 (1-1). Alecu Alexandru (5, 48) respectiv Ov. Oniga (28). M. Felindean, G. Cotoară şi A. Bălan (toţi de la Olimpia) au fost eliminaţi în repriza secundă, primul în minutul 80, ceilalţi doi în minutul 90+1!

VIITORUL: 12. Ov. Barna – 10. Drăghiciu, 15. Dâscă, 8. Ov. Crişan, 17. C.Hălălae, 5. E. Hălălae (cpt.). 3. Ruscă, 11. Mocoiu, 9. Alecu Alexandru, 14. Pereat, 7. Dumbra (1. Crâznic, 2. Creţa, 18. Iacşa); OLIMPIA: 1. Clipici – 8. Vaidasigan, 15. Ov. Oniga, 4. B. Bucur, 3. C. Muntean, 13. Antonescu, 14. G. Cotoară, 7. M. Felindean, 17. Bălan, 10. Val. Drăgan (cpt.), 11. P. Muntean (9. Ciubucă, 5. Miske, 6. R. Epure, 2. Silea). (Nicu SASU). În urma prestaţiei de astăzi a brigăzii de arbitri am decis să îmi dau demisia din funcţia de preşedinte al acestei echipe, fiind urmat de delegatul echipei, Nicu Sasu, lucru care se va întâmpla luni, 17 noiembrie, în şedinţa Consiliului de Administraţie. Au fost acordate 3 cartonaşe roşii în tabăra noastră într-un mod abuziv şi nu ni s-au dat două penalty-uri clare”, a declarat, pe facebook,  la finalul întânirii, Neluţu Demeter, preşedintele „olimpicilor”.

FC MICEŞTI – CSO CUGIR 5-o (3-0). Em Barna (17), Vonya (23), Pop (26), Cip. Brânză (74), Chirliă (90).

FC MICEŞTI: P. Ionescu – Aldea, Pop, Cocoară, Han, Cordea, C. Cioară, Dobrescu, Vonya, Cip. Brânză, Em. Barna (Florea, Herepean jr. T. Varga, Chirilă, Cristea, C. Bogdan, Arghirescu); CSO CUGIR: Gavrilă – Pop, Avram, Goronea, Alex Vasile, Sabău, Jurj, Tatarciuc, Muntean, Balint, Varga (Mitea). Miceştenii au legat cel de-al treilea joc fără înfrângere, două victorii şi o remiză, semn că se poate! (Dani MODRUŞ)

CIL BLAJ – INTER CIUGUD 1-1 (1-0). R. Comănici (5) respectiv S. Mărginean (47).

CIL 33. R. Damian – 18. Z. Szekely, 13. Savonea, 6. Olar, 11. R. Comănici, 10. Voicu, 16. Ioo, 14. C. Baba, 9. Cerghizan, 3. M. Câmpean, 7. S. Bucur (12. R. Szilagy, 8. Pintea, 17. Cas. Tulea, 5. Olar) INTER 1. A. Mureşan – 7. Creţiu, 3. M. Oprea, 11. A. Miclea, 6. I. Bran, 5. G. Andreica, 10. P. Dârjan, 2. I. Gherman, 8. Părăian, 15. I. Stoia, 9. S. Mărginean (4. S. Bran, 13. D. Mândroc, 21. Manoilă).

Remiză în Mica Romă, echitabilă, între două formaţii care au digerat în mod diferit acest egal! Blăjenii încă au mare nevoie de puncte în timp ce ciugudenii şi-au asigurat o iarnă, şi nu doar, liniştită!

DALIA SPORT DAIA ROMÂNĂ – PERFORMANŢA IGHIU 0-4 (0-3). R. Morar (19, 55), Bălaş (30), S. Turuş (37).

DALIA 77. Podar – 7. I. Stoia, 13. H. Marian, 18. Cătălina, 4. Hileagă, 9. Bişboacă, 10. M. Coman, 8. R.Moga, 5. Scheau, 14. Mihalcea, 11. Cornea (21. Arion, 15. Avram, 3. Cibu) PERFORMANŢA 1. R. Unchiaş – 4. Mărginean, 16. Ov. Turuş, 3. C. Oltean, 17. G. Toma, 9. R. Morar, 6. Hîrciagă, 7. Oniche, 11. Ad. Birk, 8. Bălaş, 10. S. Turuş (2. Soporan, 13. Benchea, 5. Cos. Simtion, 15. M. Oltean).

Inaugurarea noului teren nu a fost de bun augur pentru dăieni, iar Ighiului, în poartă a debutat ex-uniristul Raul Unchiaş, cifra 13 i-a purtat noroc! Urmează, în etapa a 14-a, pentru Him şi compania, derby-ul de la Vinţu de Jos!

EURO ŞPRING – MUREŞUL VINŢU DE JOS 3-0 (2-0)GALERIE FOTO. Fălămaş (28), Cr. Bodea (40). D. Mercurean (70).

EURO 1. I. Mihăilescu – 10. Fălămaş, 2. Posteiu, 3. Ov. Muntean, 14. I. Marcu, 9. Cr. Bodea, 6. H. Ciucă, 7. I. Mihaiu, 8. Cutean, 17. D. Mercurean, 4. Petruse (12. M. Cotârlea, 18. An. Cotârlea, 13. Ov. Stancu, 16. Duminică, 15. Cetean) MUREŞUL 1Al. Man – 23. M. Cristea, 8. Răcătăian, 19. M. Iuoraş, 10. Fleaca, 2. Borşoi, 13. Sârbu, 21. Cip. Stoica, 4. Gavrilă, 77. Javla, 16. I. Cristea (99. Vl. Răducanu, 20. Alex Popa, 11. Mitrea, 9. I. Trăscăian, 14. D. Ianc, 6. Bâldea, 19. Albu).

În jur de 300 de spectatori (n.a. o galeria gazdelor a fost surpriza plăcută iar cei din Şpring chiar au un repertoriu extrem de bine pus la punct, cu cântece dedicate favoriţilor, lucru extrem de rar în acest eşalon şi nu numai), au asistat la un joc în urma căruia gazdele au învins fără tăgadă iar oapseţii, neînvinşi până la ora jocului, au suferit prima înfrângere stagională! Campionatul s-a relansat iar Euro Şpring este singura formaţie din acest eşalon care nu a pierdut!

ENERGIA SĂSCIORI – ŞURIANU SEBEŞ 0-5 (0-1). Circov (33), Em. Dragomir (55), Diaconu (70). M. Lupşan (78, 85).

ENERGIA Ifrim – Bogdan, Gh. Sorin, Cerghedean, Jula, Pamfiloiu, Ov. Vlaic, V. David, Fl. Faur, D. Lăcătuş, I. Muntean (Apostol, Murgoci, M. Morariu) ŞURIANU D. Stănilă – A. Neag, V. Morariu, Radu Ştefan, Mirca, Circov, Em. Dragomir, Ludwig, Trif, Ad. Lăcătuş, Diaconu (M. Lupşan, I. Szekely, D. Muntean, Selagea, Suciu, Marcu, D. Oancea).

Au venit, au…jucat…au câştigat şi…au urcat pe podium! Vorbim despre trupa din Arinii Sebeşului!

ACS PIANU 2013 – RAPID CFR TEIUŞ 2-3 (2-1). Coşerean (14), Grecu (23) respectiv Breaz (29, 87) şi G. Cerhedean (70). Il. Neag (ACS Pianu) a fost eliminat în minutul 30.

ACS PIANU Sanislau – Grecu, Cl. Furdui, Andreiu, Coşerean, Il. Neag, Alexandru Răzvan, Dragoş, P. Berchi, Popic, Cotruş (Ad. Trifa, Au. Petru, Fătăşan, Ad. Furdui, Alex Furdui, Paul Cristian).

RAPID CFR G. Costea – R. Muntean, Nagy, Puia, N. Pop, Juncan, G. Cerghedean, M. Domşa, D. Lazăr, A. Breaz, Cas. Cristea (Mărcuş, Cioară, B. Popa, R. Domşa).

Debut cu dreptul pentru Radu Andone pe banca echipei de lângă Gară! Eliminarea lui Il. Neag (ACS Pianu 2013), la scorul de 2-1 pentru pienari, fiind poate factorul care a înclinat decisiv balanţa acestei întâlniri!

Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN

CLASAMENT

1Mureșul Vințu de Jos             13        11        1          1          30 – 12             18        34p

2Performanta Ighiu                   13        9          2          2          52 – 13             39        29p

3Şurianu 1945 Sebeş                13        8          3          2          35 – 15             20        27p

4Euro Șpring                            13        7          6          0          27 – 10             17        27p

5Olimpia Aiud             13        7          3          3          37 – 20             17        24p

6Viitorul Sântimbru                   13        8          0          5          28 – 13             15        24p

7Inter Ciugud                           13        7          1          5          32 – 21             11        22p

8FC Miceşti                             13        6          3          4          24 – 20             4          21p

9Rapid CFR Teiuș                   13        5          0          8          24 – 31             -7         15p

10Cuprirom Abrud                   13        4          2          7          23 – 28             -5         14p

11Dalia Sport Daia Română     13        3          4          6          21 – 34             -13       13p

12CIL Blaj                               13        3          3          7          20 – 27             -7         12p

13ASC Pianu 2013                  13        3          3          7          15 – 33             -18       12p

14CS Ocna Mureș                   13        3          1          9          15 – 32             -17       10p

15Energia Săsciori                    13        3          1          9          14 – 38             -24       10p

16CSO Cugir                           13        0          1          12        11 – 61             -50       1p

GALERIE FOTO


Acest Articol are 21 comentarii

  1. SE STYE :))

    1
    1×2
    1
    1x
    x2
    1×2
    2
    1×2

  2. 123

    Rezultate la juniori?

  3. ???

    Am vazut astazi la Ogna Mures,un baiat de unul singur,parca il chema DAVID ROMICA,dar ce sa vezi la el,nimic,capul in pamant si de unul singur,si se mai posteza cu el ca ar merge la JUCU,ce sa faca el saracul in liga3,nu are valoare in liga 4,dar cum mai sus in liga ,am venit special pentru el sa-l vad,dar nu e nimic de el,apoi nu da cu capul,oare are ceva la cap?!sau nu stie!Dezamagire mare,

  4. cergau

    ce i-ati facut bai sintimbrenilor si arbitrilor… de si-a dat demisia? 😀 nu i-ati dat si lui un rosu, asa, ca suvenir?

  5. Unu

    Domnul Demeter, trebuia sa va dați demisia cand îi fura Aron pe adversari la comanda Dvs, nu acum!!!! La greu dați bir cu fugiții !!! Căutati un antrenor cu personalitate, nu papagalul de Țălnar, ca da daca il pui sa arate o tactica la tablă, rupe marker-ul…..

  6. locu1

    Domnule Demeter de ce nu spuneti ca in prima repriza Val Dragan . G Cotoara trebuia sa primeasca cartonas rosu in prima repriza cum ati recunoscut la locul faptei . sa vb in halul acela cu arbitri cum a vb Val Dragan ( care imi este bun prieten) si care a recunoscut acest lucru. in repriza a doua Vali Dragan nici nu iam auzit gura pe teren pana la finalul meciului la acel scandal cand un jucator de la santimbru a fost cand era cazut jos de jucatori de la olimpia sa va aud? eu zic ca un penalti ati avut in prima repriza dar prea mult circ au facut jucatori de la olimpia pe teren si fotbal ZERO

  7. Dan

    iti dai seama cat de frustrat poti sa fi daca, etapa de etapa scrii de romica david,un jucator de liga a 4 a?

  8. NELUTU DEMETER

    Felicit echipa din Sintimbru pentru victorie si modul in care am fost tratat de gazde. Am pierdut acasa 0-2 cu Micestiul etapa trecuta cu d-l Aron si am felicitat arbitrajul, am facut acasa 2-2 cu Soda, care la momentul acela avea un singur punct, iar la sfarsitul jocului l-am felicitat pe dl Costin … asa ca..

  9. GICU

    Mai Dane,esti vreo ruda de gard cu romica david?

  10. SE STYE :))

    2-0 pt spring min 70

  11. suporter

    Rezultatul de la pianul?

  12. spring

    3-0 pt Spring final

  13. Albaiulianul

    felicitari spring-ul!

  14. sprinjeanul

    dupa meciul de la spring,iertati-ma,vintul nu prea are echipa de locul unu!poate gresesc,dar jocul a fost la discretia springului,numai cel de sus a facut ca muresul sa nu plece umilita de la noi.felicitari intregii echipe,dar in special vreau sa-i acord antrenorului,marcu ,pentru felul in care a pregatit meciul nota zece.doresc sa mai adaug aici rezultatul f.bun a juniorilor nostri 2-0 precum si echipei din esalonul cinci euro invingatoare la limba cu 3-1.bravo baieti si la mai mare!

  15. sportul livezile

    Felicitari Radu Andone!

  16. ionel

    victorie mare TEIUS,dupa cum ziceam schimbarea antrenorului benefica pt echipa.Speram ca RADU v-a ramane si din iarna

  17. Popa

    Îl vom face noi jucătorii sa rămână :d

  18. Alexe

    Cei de la Abrud au contestat dreptul de joc al unui fotbalist ce nu a jucat. Asta da judecata de om intreg la…!!!

  19. De pe margine!!

    Arbitrul Catalin Nemes de pe ce planeta a arbitrat meciul de la Pian?A dat un penalty inexistent pentru gazde,a sarit cu vederea un hent in careu al gazdelor,si nici macar nu a fost cu fata la joc la intrarea cu genunchiul ridicat al numarului 7 de la gazde asupra unui adversar,care n-a mai putut continua.Noroc cu ambitia gazdelor impinsi de la spate de Andone.Asta s-a vazut de pe margine,a cam tras meciul de par!S-a vazut urat de pe margine,domnule Nemes!!

  20. sea

    meci frumos la spring.pacat de vint ca nuia lasat euro sa miste.euro o echipa buna cu marcu si florin care ii motiveaza la meciuri si ii pregateste.de suporteri ce sa mai comentezi de departe cei mai fanatici daca sar premia eu ias premia pe ei.bravospring.

  21. suporter

    De pe Margine…te cam încurci în vorbe. Gazde sunt cei de la pianu,oaspeții de la Teiuș. Mai scrie odată sa înțelegem și noi

Lasă un răspuns