Prima etapă a juniorilor C programată sâmbătă, 13 septembrie. Campionatele destinate juniorilor și-au stabilit configurația și calendarul competițional, pentru sezonul 2014-2015!

Joi – 4 septembrie, la sediul AJF Alba, a avut loc ședința cu reprezentanții echipelor, care și-au exprimat dorința să participe în campionatele organizate pentru juniori, în sezonul competițional 2014-2015. Din 13 septembrie începe Campionatul juniorilor C, iar la distanță de câte o săptămână, urmează juniorii D, apoi juniorii E. Cu 16 echipe înscrise în competiția juniorilor C (jucători născuți în anul 2000 și mai mici), campionatul respectiv va deschide noul sezon al juniorilor, sâmbătă- 13 septembrie fiind programată prima etapă. Cele 16 echipe au fost grupate în două serii, astfel că în prima fază a competiției județene, echipele respective se vor lupta pentru clasarea pe primele 3 poziții din serie, locuri care le asigură prezența în play-off și desigur posibilitatea de a se întrece pentru titlul de campioană județeană. De menționat că se va califica la turneul zonal organizat de FRF, nu doar campioana județeană ci și vicecampioana, deoarece au fost înscrise mai mult de 14 echipe în campionat. Juniori C, Seria 1: Arieșul Apuseni Baia de Arieș, CS Ocna Mureș, CSȘ Blaj, Industria Galda de Jos, Olimpia Aiud, Perla Jidvei, Viitorul Aiud și Viitorul Unirea. Juniori C, Seria 2: CS Zlatna, LPS Sebeș, Metalurgistul 1939 Cugir, Mureșul Vințu de Jos, Performanța Alba, Rival Alba Iulia, Unirea Alba Iulia, Unirea Juniors Alba Iulia. Meciurile se vor disputa în zilele de sâmbătă, iar ora oficială de începere a jocurilor a fost stabilită de comun acord (cu reprezentanții echipelor prezenți la ședință), ca fiind ora 10.00, cu excepția jocurilor pe care le va disputa Arieșul Apuseni Baia de Arieș (acasă sau în deplasare), aceste meciuri fiind programate de la ora 11.00. Jocurile se vor disputa pe durata a două reprize a 35 de minute, cu o pauză de 15 minute, iar echipele pot efectua maxim 7 înlocuiri de jucători, în campionatul organizat de AJF Alba. (ajfalba.ro)

Acest articol are un comentariu

  1. CS OLIMPIA AIUD – INDUSTRIA GALDA DE JOS 20-0, LA PAUZA 13-0 !

Lasă un răspuns

Închideți meniul