Opt nume noi pe băncile tehnice ale formaţiilor de Liga a IV-a!

Încet, încet, ne apropiem de startul unei noi ediţii de campionat a Ligii a IV-a, prevăzut pentru 23-24 august, şi majoritatea formaţiilor încearcă să-şi definitiveze loturile şi staff-urile tehnice cu care vor aborda sezonul 2014-2015. Astfel, dacă la capitolul jucători încă mai sunt multe lucruri de reglat pe ultima sută de metri (n.a. la capitolul sosiri putem trece, doar câteva exemple, numele lui Ţiboc şi R. David – la Cuprirom Abrud, Fl. Cotoară, Cos. Simtion, Oniche şi Ad. Birk – la Performanţa Ighiu, Ov. Barna şi R. Dâscă – la Viitorul Sântimbru, V. Ranca, P. Muntean, Ov. Oniga, Cl. Coltor, A. Bălan – la Olimpia Aiud, M. Cristea, Gavrilă, Alex Popa, Fântână, D. Ianc – Mureşul Vinţu de Jos, D. Stănilă, V. Morariu, Colcer, Circov, Hârciagă, Ad. Neag, Cristurean – la Şurianu Sebeş, Petruse, C. Bodea, Vl. Rancea – la Euro Şpring, G. Costea, M. Nagy – la Rapid CFR Teiuş, D. Lupşan, S. Mărginean – la Inter Ciugud), mult mai clare sunt lucrurile în ceea ce priveşte numele antrenorilor care vor conduce cele 16 formaţii în campionatul viitor. CUPRIROM ABRUD (Costică Moldovan-confirmat), PERFORMANŢA IGHIU (Paul Ciucă – confirmat), VIITORUL SÂNTIMBRU (Ovidiu Ceclan – nou), OLIMPIA AIUD (Remus Ţălnar – nou), INTER CIUGUD (George Ciucă – confirmat), MUREŞUL VINŢU DE JOS (Mihai Manea – nou), RAPID CFR TEIUŞ (Horaţiu Rusu – confirmat), CS OCNA MUREŞ (Radu Coroiu – nou), ENERGIA SĂSCIORI (Ioan Faur – confirmat), DALIA SPORT DAIA ROMÂNĂ (?), CIL BLAJ (Septimiu Boancăş – confirmat), FC MICEŞTI (Fane Fogoroşi – confirmat), EURO ŞPRING (Ionel Marcu – nou), ŞURIANU SEBEŞ (Doru Oancea – nou), ACS PIANU 2013 (Dorin Popşor – nou), CSO CUGIR (Traian Avram – nou). (D.U.)

Acest Articol are 4 comentarii

  1. La dalia sport Sorin Marginean antrenor jucator.100%

  2. jucator 0%, ca a mai jucat la Sintimbru si Ciugud anul asta!

  3. Era varianta pt tine cu 0 % …..

Lasă un răspuns

Închideți meniul