Sâmbătă şi duminică, 10-11 mai, la Bucureşti a avut loc prima etapă a Campionatului Naţional de Seniori, Tineret şi Juniori 1, unde au participat şi 5 atleţi legitimaţi la CSŞ Blaj. Rezultatele au fost următoarele: Gorcea Călin 400 metri, timp 48:08, locul 2 Seniori şi locul 1 la Tineret şi Juniori, Maier Alexandru 10 000 metri, timp 33:00, locul 2 Seniori, Tineret şi Juniori, Cristea Darius 3000 metri obstacole, timp 10:26, locul 4 seniori şi Tineret, locul 3 Juniori, Pintea Alexandru 1500 metri locul 10 seniori şi tineret, locul 5 juniori, 800 metri, timp 2:00,27, locul 11 seniori, locul 7 juniori şi Gînţa Nicoleta 1500 metri, timp 4:49,03, locul 8 senioare, locul 3 junioare, 800 metri, timp 2:18,86, locul 10 senioare şi locul 4 junioare. În aceeaşi perioadă, la Cluj Napoca, a avut loc concursul Ziua Mondială a atletismului unde au participat, la categoria Copii 1, doi atleti legitimaţi la CSŞ Blaj, şi anume Bogdan Man 800 metri locul 2, timp 2:25, şi Adelina Petruţa 800 metri, timp, 2:40, locul 3. Ambele competiţii au fost o reuşită deplină, toţi sportivii fără nicio excepţie realizându-şi cea mai bună performanţă din carieră! Calin Gorcea, este la doar 38 de sutimi de baremul care îi dă dreptul de participare la Campionatele Mondiale din SUA. Dacă acesta ne-a obişnuit cu rezultate excepţionale, surpriza vine din partea Nicoletei Gînţa care este la doar 5 secunde, în proba de 800 metri, de baremul de participare la Campionatul Mondial de Cadeţi de anul viitor, fapt ce ne îndreptăţeşte să sperăm şi să visăm frumos. Următoarea competiţie este programată sâmbătă, la Vatra Dornei-Campionatul Naţional de Alergare Montană etapa 1, care este şi criteriu de selecţie pentru Campionatele Balcanice şi Europene.Vom participa cu doi sportivi, în speţă Maier Alexandru şi Cristea Darius şi sperăm în clasări cât mai bune a declarat antrenorul Cristina Man (FOTO pe stadionul Cetate din Alba Iulia alături de o grupă de copii). (D.U., foto N.P.)

