CSU Alba Iulia – CSM Târgovişte 67-77! (GALERIE FOTO-VIDEO)

CSU Alba Iulia a pierdut întâiul meci cu CSM Târgovişte, 67-77 (18-19, 16-13, 12-16, 21-29) în semifinalele campionatului de baschet feminin. Următorul joc direct va fi joi, 17 aprilie, lângă Turnul Chindiei, iar trupa lui Popov riscă să fie eliminată în cazul unui eventual eşec, joi 17 aprilie, la Târgovişte. Dacă pe parchet s-a impus echipa mai bună astăzi, trebuie remarcate şi două…”rezultate de egalitate”, aşa ca fapt divers! Şi anume, prestaţia foarte bună oferită de către galeriile celor două echipe, Gruppo Arnsberg respectiv Commando Dracula, precum şi faptul că în cvintetele de start s-au regăsit doar…două românce! AnneMarie Părău la CSU respectiv Ancuţa Stonescu la CSM! Declarație Miroslav Popov: Știam că va fi un meci foarte dificil și așa a și fost, disputa a fost echilibrată aproape în întregime, diferența de scor a fost de 2-4 puncte în permanență, dar noi am avut șansa noastră, am avut de câteva ori 5 puncte în față, odată chiar 8, însă nu am reușit să o păstrăm. Adversarelor le-au intrat foarte bine aruncările de distanță și semidistanță și au revenit în momentele respective și, ce pot să mai spun, a fost un meci nebun. Am făcut câteva greșeli tactice, în special în atac, dar Târgoviște a avut o zi excelentă la aruncările de 3 puncte, în special pe final de meci. Chiar dacă am pierdut astăzi, continuăm să credem în șansele noastre și vom merge la Târgoviște să ne vindem scump pielea. Cred că putem egala și duce disputa în meci decisiv. Marcatoare pentru CSU: Chastity Reed – 16, Tiffany Brown – 11, Sasa Cadjo – 9, Chadijah Whittington – 9. Breanna Salley – 9, Marina Mandic – 7, Larisa Toma – 4, AnneMarie Părău – 2. (D.U., foto şi video N.P.)

GALERIE FOTO

VIDEO


Lasă un răspuns