Tur de campionat perfect pentru C.I.L Blaj, principala favorită la promovarea în Liga a IV-a!

Lider autoritar în Seria I din Liga a V-a, C.I.L. Blaj este principala favorită pentru promovarea în Liga a IV-a. Chiar dacă sezonul trecut, blăjenii au terminat pe locul cinci cu 46 de puncte, actualul sezon este deocamdată perfect pentru echipa din „Mica Romă”, care nu a pierdut niciun punct în cele 16 partide oficiale disputate (13 în campionat și 3 în Cupa României). Echipa care se lovea de Steaua București în anul 1964, în optimile de finală ale Cupei României, C.I.L. Blaj vrea să redevină echipa care reprezenta altădată județul Alba în Liga a III-a. Blăjenii dețin toate recordurile Seriei I, fiind echipa care nu a pierdut niciun punct în campionat, echipa care a marcat cele mai multe goluri (45) și care a primit cele mai puține goluri (7). Cele două formații care „suflă-n ceafa” liderului sunt AS Pănade la 7 puncte distanță, respectiv Unirea Cergău, care are 11 puncte mai puțin decât echipa din Blaj. Cu privire la componența Seriei I, mai trebuie spus că recent, echipa care sezonul trecut a câștigat dreptul de promovare în Liga a IV-a, dar nu s-a înscris (iar în acest sezon de Liga a V-a se află pe locul 13, cu doar șase puncte), Perla Jidvei a anunțat oficial că se va retrage din campionatul curent, datorită lotului redus de jucători. Golgeterul Seriei I vine tot de la C.I.L. Blaj, Bucur Sever Dan fiind pe locul I cu 13 goluri marcate, acesta fiind la egalitate cu Erșek Bernath (Partizanii Sînmiclăuș). Cei doi sunt urmați în clasamentul golgeterilor de Mîrza Bogdan (Dacia Mihalț) – 11 goluri și de Micu Cosmin (Unirea Cergău), respectiv Pănăzan Cătălin (Avântul Sâncel) – ambii cu 10 reușite.Vă prezentăm lotul liderului C.I.L Blaj: Bucur Sorin, Cisteian Bogdan, Tulea Casian, Bărbuleț Ioan, Comănici Ștefan Răzvan, Olar Alexandru, Deneș Mario, Comșa Cristian, Duroi Andrei, Baba Cosmin, Kucsinki Claudiu, Bucur Sever Dan, Baba Florin, Oltean Alexandru, Duroi Raul, Tulea Alin, Cioacă Alin, Olar Alexandru; antrenor principal – Boancăș Septimiu, antrenor secund – Cioacă Alin. (ajfalba.ro)

Acest Articol are 3 comentarii

  1. suporterii ligii a 4 a

    Bravo lor!!!

  2. Gincobilova

    prin blaj se aude ca din retur cilu va avea probleme foarte mari ca ramin fara jucatori ca pleaca la lucru in strainatate. astia se ineaca la mal ca tziganul. pana acum nu or fost in stare sa faca nici un amical. toata ziua joaca pe sintetic la rusu in gara. astia is jucatori de sintetic nu poti sa te bazezi pe ei si in tot campionatul. ascultati oameni buni ce va glasuiesc io: astia nu termina pe primul loc.

  3. NELUTU DEMETER

    FELICITARI !

Lasă un răspuns