Cele două formaţii ale Unirii Alba Iulia vor evolua în runda a doua din cadrul Campionatului Naţional la Braşov, în compania celor de la Forex. grupare care în runda inaugurală s-a impus, în deplasare, în dubla cu LPS Tg. Mureş cu 3-2 (juniorii A) respectiv 5-1 (juniorii B). Astfel, elevii lui Mihai Dăscălescu vor deschide balul începând cu ora 12.00 după care va fii rândul, ora 14.00, trupei pregătită de Bebe Brumaru să intre în pâine. Tot astăzi, la Sebeş, LPS din localitate (în prima etapă sebeşenii au câştigat cu 7-0 şi 4-0 disputa cu FC U Craiova) va întâlni, tot de la ora 12.00 respectiv 14.00 pe LPS Bistriţa, formaţie care nu a evoluat în prima etapă. (D.U.)

