Performanţe excelente pentru atleţii de la CSŞ Blaj! Călin Gorcea, medalie de bronz la Balcaniada de la Edirne!

Ieri, în Turcia la Edirne, a avut loc Campionatul Balcanic de juniori II la care CSŞ Blaj a fost reprezentat de Călin Gorcea care a concurat în proba de 400 de metri si cu un excelent 48:80, record personal, a ocupat poziţia a 3-a cucerind astfel medalia de bronz. “Este un final de sezon excelent după ce săptămâna trecută, la etapa finala a Campionatului National de Juniori II desfăşurată la Bucuresti, am cucerit trei medalii, una de aur prin Călin Gorcea la 400 de metri şi două de argint, acelaşi Călin Gorcea la 200 de metri şi Darius Cristea la 2000 de metri obstacole. Îmi felicit sportivii care în acest sezon, deşi nu au beneficiat de niciun ajutor financiar din partea autorităţilor locale sau judetene au cucerit în total 5 medalii naţionale şi una balcanică, am avut doi sportivi care au reprezentat România la Campionatele Mondiale de Cadeţi din Ucraina şi pot spune cu mândrie că avem cele mai bune rezultate din Mica Romă în acest an deşi investiţiile financiare din partea autorităţilor locale au fost invers proporţionale cu rezultatele. Le doresc vacanţă placută şi sper ca la începutul lunii septembrie când vom relua pregătirea, să vină cu forţe proaspete, iar la anul să depăşim performanţele de anul acesta” a declarat Cristina Man, antrenorul atleţilor de la gruparea blăjeană. (D.U.)

Lasă un răspuns

Închideți meniul