La finalul sezonului regulat, s-a jucat în sistem tur-retur, al ediţiei din acest an a Campionatului Mica Romă Blaj primele patru clasate au fost, în ordine, Bamboo, Liliecii, Legionarii şi Progresul, grupări care astfel şi-au câştigat dreptul de a juca în semifinalele programate joi, 25 iulie, la baza sportivă Atletic Club Mica Romă din Blaj. Astfel, Liliecii (locul 2) au pierdut, scor 5-8, cu Legionarii (locul 3) pentru ca Bamboo (locul 1) să piardă, scor 1-8, cu Progresul (locul 4), condiţii în care în finala mare de sâmbătă, 27 iulie de la ora 21.00, să evolueze Progresul şi Legionarii, o oră mai debvreme fiind programat jocul învinselor din semifinale. De remarcat faptul că în clasamentul golgeterilor conduce Septimiu Boancăş (Bamboo) autor a 40 de goluri, locul secund fiind ocupat de Bogdan Cristea (Progresul) cu 25 de reuşite iar arbitrajul lui Marius Mărginean junior (17 ani, va arbitra şi finalele de sâmbătă) a fost apreciat la unison de toţi cei prezenţi. (D.U.)

