La patru ani de la reînfiinţare, formaţia Mureşul Vinţu de Jos (antrenor Ghiţă Medrea) a reuşit să revină în cel de-al patrulea eşalon iar acum vinţenii sunt pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte modernizarea arenei. Astfel, la startul noului sezon al Ligii a IV-a, vor fi terminate lucrările la cele patru vestiare, inclusiv montarea mobilierului nou nouţ, magazia de echipament, care se vor adăuga la tribuna acoperită de 350 de locuri, intrată deja în funcţiune. Preşedintele clubului, Valentin Groza, spune că Primăria Vinţ, primar Gheorghe Vlad, a suportat toate cheltuielile legate de cosmetizarea stadionului, parcursul seniorilor precum şi a celor patru grupe de copii şi juniori, peste 80 de copii legitimaţi la diferite categorii de vârstă. Asftel, conform declaraţiei lui Sorin Drăgan, vicepreşedintele clubului Mureşul Vinţu de Jos, la jumătatea lunii iulie se va organiza o amplă acţiune de selecţie pentru aceste grupe. Mai multe în galerie foto şi materialul video de mai jos!
Dan UDREA, foto şi video Nicu PĂŢAN
GALERIE FOTO
VIDEO