Fotbal si feminitate!

După perioada de promovare și înscriere a fetelor, în programul național de dezvoltare a fotbalului feminin, odată cu etapele locale din județul Alba, fetele au ajuns pe terenul de joc! Sâmbătă – 18 mai, s-a desfășurat prima etapă locală la Alba Iulia, iar în urma disputării meciurilor, s-au calificat la etapa finală județeană (pe categorii de vârstă), următoarele echipe: Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Tiur Blaj – clasele V-VIII; Liceul HCC Alba Iulia – clasele IX-XII. Duminică – 19 mai, la Cîmpeni, într-un entuziasm deosebit și cu un număr mai mare de participante decât înscrierile on-line, făcute conform regulamentului pe site-ul www.fotbalfeminin.ro (au venit și școlile gimnaziale din Avram Iancu, Horea și Sohodol), câștigătoarele etapei locale au fost: Școala Gimnazială Cîmpeni – clasele I-IV; Liceul ”Dr Lazăr Chirilă” Baia de Arieș – clasele V-VIII; Colegiul Național Cîmpeni -clasele IX-XII. Marți – 21 mai, la sala de sport ”Lucian Blaga” din Ocna Mureș, în urma disputării jocurilor organizate, Liceul Teoretic Ocna Mureș a obținut în urma victoriilor din terenul de joc, calificarea pentru etapa finală, la toate categoriile de vârstă (clasele I-IV, V-VIII, respectiv IX-XII). Datorită numărului foarte mare de fete înscrise de la Aiud, programul etapei locale va fi împărțit pe două zile, jocurile urmând să se desfășoare la terenul sintetic Fair-Play din Aiud, după cum urmează: Sâmbătă – 25 mai: de la ora 9.00, competiția claselor I-IV, iar de la ora 13.00 competiția claselor V-VIII; Duminică – 26 mai: de la ora 10.00, competiția claselor IX-XII. Menționăm faptul că sâmbătă seara, de la ora 20.00, după jocurile fetelor, se va disputa și MECIUL PARTENERILOR (echipa AJF Alba contra echipa MASS- MEDIA / FIRME), așa că vă invităm să fiți alături de noi și să ne bucurăm de fotbal împreună! Etapa finală județeană se va disputa, tot la Aiud pe terenul Fair-Play, joi – 30 mai, de la ora 13.00! Programul jocurilor va fi comunicat luni – 27 mai 2013! (ajfalba.ro)


Lasă un răspuns