De curând, la baza sportivă Fair Play din Alba Iulia, a avut loc ediţia pascală a Cupei Mamut Elit la care au participat nouă echipe alcătuite din copii născuţi în anul 2005 şi mai mici. Clasament final: 1. Luceafarul 2010 A Cluj Napoca, 2. Luceafarul 2010 B Cluj Napoca, 3. Academia Gh. Voroneanu Câmpia Turzii, 4. Navobi A Alba Iulia, 5. Kinder Alba Iulia, 6. Navobi B Alba Iulia, 7. Rival Alba Iulia, 8. Navobi C Alba Iulia . 9. Viitorul Aiud. Premii speciale: Cel mai bun jucător Nistor Raul – Luceafărul A, Golgeter Darius Nistor – Luceafarul A, Cel mai bun portar Bogdan Suciu – Navobi A, Cel mai frumos gol George Beleiu – Navobi A, Trofeul Fair Play – Navobi C. „La sfârşit de competiţie am realizat că Mamut Elit Cup, editia pascală, a fost o sărbatoare pentru toţi cei prezenţi, fotbalistică şi nu doar. Sportiv, turneul a fost foarte dezechilibrat, echipele din judeţul Cluj fiind mult peste nivelul judeţului nostru, de înţeles pentru că aceeaşi diferenţă este şi din punct de vedere demografic şi economic între cele două judeţe şi a ceea ce înseamna Clujul în ultimii ani în fotbalul naţional. Cu toate acestea, a fost o mare încurajare pentru noi, atunci când la sfârşit antrenorii echipelor din Cluj şi părinţi ai copiilor acestora, ne-au mărturisit că din zeci de campionate la care au participat în ţară, a fost cel mai frumos organizat. Aş vrea să punctez aici meritul colegilor din echipa de organizare, a voluntarilor şi a părinţilor de la clubul nostru care s-au implicat foarte mult. Dorim să mulţumim în mod deosebit pricipalilor noştrii sponsori, Elit Alba Iulia. Mulţumim de asemenea şi celorlalţi sponsori şi parteneri media” a declarat Silviu Miron, unul dintre organizatorii turneului. (D.U.)
GALERIE FOTO






