Viitorul Abrud participă la Braşov Indoor Cup 2013!

De vineri şi până duminică, la Braşov, va avea loc ediţia din acest an a competiţiei la care va particpia, la categoria U11 (sintetic, sistem de joc 7+1), şi Viitorul Abrud (foto). Moţii au fost repartizaţi în grupa E (n.a. la această categorie de vârstă cele 32 de echipe participante au fost împărţite în 8 grupe a câte 4 formaţii fiecare) alături de CSŞ Dinicu Golescu Câmpulung Muscel, CSŞ Făgăraş respectiv Vojvodina Novi Sad (Serbia). Programul partidelor abrudenilor (din grupă), primele două clasate se vor califica în faza următoare, este următorul: vineri, ora 14.35: VIITORUL ABRUD – CSŞ Dinicu Golescu Câmpulung Muscel: sâmbătă, ora 10.55: VIITORUL ABRUD – CSŞ Făgăraş; ora 13.50: VIITORUL ABRUD – Vojvodina Novi Sad. „Vom pleca spre Braşov vineri dimineaţă în jurul orei 6.00 însă, din păcate, nu am la dispoziţie întreg lotul de jucători, doi dintre ei sunt incerţi, unul revine după o entorsă iar celălalt are cinci săptămâni de la operaţia de apendice. Este un lot subţire, cu doar două rezerve, condiţii în care greul va fi din nou pe umerii lui Paul, Radu, Vali, Emiluţ, Ştefi şi Răducu. Va fi foarte greu să joci cu trei  jucători incomplet refăcuţi, însă mergem să învăţăm fotbal iar al doilea obiectiv este să reuşim să ne clasăm cât mai sus, mai ales că vorbim despre un turneu important organizat în România pentru această categorie de vârstă, o competiţie la care participă poate cele mai bune cluburi ale nostre. Şi nu numai…” a punctat Marius Pocol, finanţatorul abrudenilor. Lotul îi cuprinde pe Paul Cioflica, Radu Bălşan, Emilian Iancu, Valentin Oancea, Dragoş Bârlea, Ştefan Torockay, Gheorghiţă Slătaru, Gabriel Morar, Octavian Burduf şi Aurelian Iancu.

Dan UDREA

Acest Articol are 2 comentarii

  1. NELUTU DEMETER

    Va doresc multa bafta !

  2. Unu

    Bafta Ajax!

Lasă un răspuns