Alin Hancăş va suna goarna marţi!

Liderul Seriei a 2-a  din cadrul Ligii a 5-a, Industria Galda de Jos,  se va reuni marţi, 22 ianuarie, după amiază, de la ora  17.00, la cocheta bază sportivă din localitate. Jucătorii vor efectua vizita medicală, după care va urma primul antrenament din acest  an. Găldenii au programate cinci meciuri amicale în aceasta perioadă de pregătire, toate în deplasare, 3 februarie cu FC Decea, 10 februarie cu Voinţa Beldiu, 17 februarie cu Energia Săsciori, 24 februarie cu Viitorul Sântimbru şi 4 martie cu Voinţa Stremţ. „Deocamdată nu am stabilit orele la care vom disputa meciurile de verificare iar la capitolul sosiri deocamdată doar Alexandru Liviu Culda  a revenit la echipă după expirarea împrumutului la Performanţa Ighiu. Altfel, Paul  Florin Berchi şi-a prelungit contractul cu încă un an şi jumătate şi este posibil ca la reunirea de marţi să mai apară încă unu sau două nume noi. În ceea ce priveşte plecările, atacantul Claudiu Lazăr a ajuns la juniorii A1 ai Performanţei Ighiu” a precizat Darius MM, organizatorul de competiţii al găldeniilor. Mai trebuie spus că antrenorii Alexandru Aldea (pricipal) şi Cătălin Ivaşcu (secund) vor demara pregătirile cu echipa de juniori a clubului, luni 21 ianuarie, de la ora 17.00, care evoulează în cadrul campionatului rezervat juniorilor C, Seria 1. (D.U.)

Acest Articol are 11 comentarii

  1. NELUTU DEMETER

    Multa bafta !

  2. nu conteaza

    sefuleee sa schimbat antrenorul la ighiu… baga repede stirea:))

  3. ighiu

    Nu o sa il prinda etapa 5 pe Ciuca la Ighiu……….Daca are impresia ca cei de aici o sa fie ca Stoia la Daia se inseala.Eventual sa il aduca si pe marioneta de Schiau ca sa poata pleca amandoi de mana..

  4. alex costea

    o sa vedeti alta fata in returu asta la vointa beldiu

  5. drogba

    ati facut transferuri fratilor??

  6. alex costea

    la cine te referi?

  7. drogba

    la tine alex…adica beldiu a facut ceva trasferuri?:>!!

  8. alex costea

    pana akuma a adus 3 jucatori de la liga a 4

  9. ToT Eu

    pe cine:)??

  10. drogba

    dada pe cine si de la cine?:>

  11. alex costea

    nu dau nume de la teius si santimbru

Lasă un răspuns