Sâmbătă, în sala Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, s-a desfăşurat partida contând pentru cea de-a doua etapă a Ligii Naționale de baschet feminin dintre CSU Alba Iulia şi CSM Sportul Studentesc Bucureşti, victoria revenind gazdelor cu scorul 83-63 (28-20, 17-10, 19-12, 15-11). Punctele au fost înscrise de Amanda Thompson – 21, Tereza Brantlova – 19 , Becca Tobin – 11, Katya Abramzon – 8, Zenta Melnika – 6, Laura Drăgoescu Papp – 4 şi Jovana Vukoje – 2. Elevele antrenorilor Tomas Bilek şi George Lăncrănjan au bifat o nouă victorie după cea înregistrată în debutul noului sezon împotriva SCM Craiova cu scorul 59-42. CSM Târgoviște este următoarea adversară cu care CSU Alba Iulia se va confrunta, în deplasare, în etapa următoare, care este programată pe data de 6 octombrie. (D.U., foto şi video Nicu PĂŢAN)
GALERIE FOTO
VIDEO







