Nou promovată în cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc, Europa Alba Iulia s-a reunit, marţi seară, la baza sportivă Mureşul din Drâmbar. „Radu Andone este noul antrenor principal al echipei, are licenţa A, şi va intra şi ca jucător doar dacă va fi imperios necesar. Altfel, noua organigramă a clubului este alcătuită din Eugen Lăpădat-preşedinte al consiliului director, Liviu Coacăză-preşedinte al secţiei de fotbal, Alin Hancăş-vicepreşedinte al secţiei de fotbal, Titi Iancu-delegat oficial, Ionel Paştiu-organizator de competiţii, Daniel Medrea-responsabil ordine şi siguranţă, Liviu Ciocodeică-medic, Adrian Daisa-juridic, Ovidiu Moldovan-administrator bază sportivă. Începând cu data de 16 iulie echipa va intra într-un minicantonament la baza sportivă de la Drâmbar iar primul joc amical, în total vor fi şase partide de verificare, va avea loc pe data de 24 iulie dar încă nu am stabilit numele adversarului” a dezvăluit Liviu Coacăză, preşedintele secţiei de fotbal al Europei Alba Iulia. Altfel, până la startul noii ediţii de campionat, programat pe 17 august, vor fi montate la arena din Drâmbar cinci module a câte 42 de scaune, condiţii în care la primul joc oficial tribunele vor putea găzdui în jur de 200 de spectatori. „Deocamdată nu au plecat jucători, şi suntem în căutarea unor fotbalişti care să ne ajute pentru sezonul viitor. Primordiali sunt cei cu vârsta sub 21 de ani, iar Radu Andone va testa în aceste zile o serie de jucători care ar putea face obiectul unui eventual transfer. Obiectivul nostru pentru primul an în Liga a III-a este o clasare pe locurile 2-10” a conchis oficialul Europei Alba Iulia.
Dan UDREA


Bafta Radu!
Succes Radu .
praf in ochi….Radu nu are licenta A deci reorganizare aducerea de jucatori valorosi altfel……liga 4 va asteapta.
Radu a absolvit luna trecuta cursurile FRF pentru licenta A. Doar birocratia de la federatie il impiedica sa intre in posesia cardului in sine.
Succes Radu, la Metalul ai facut minuni!
Fa oferte „stelistu”,ceva concret daca tot te bagi si te doare de acest lot de jucatori care sunt peste liga 3 unii dintre ei,alfel lasa-neeeee….Stii tu ca Radu nu are licenta A, esti tare baiatu’numai sa nu fie praful in ochii tai !
pt fotbalistu;nu vreau sa intru in polemica cu tine eu doar mi’am dat cu parerea despre realitatea care exista la ora actuala si nu sunt un gica contra :referitor la oferte….din pacate nu sunt banii necesari si cu tot respectul pt baietii care au realizat performanta de a promova jos palaria dar in div C este cu totul altceva .
Europa are staff de divizia B . Cu 60000 euro stau linistiti in C . Jucatori daca sunt bani cumperi cati vrei .
poate fotbal stie ceva, dar caracter este ZEROOOOO!
Multumim FCSABA76 sau stelistu.Daca fratetau avea caracter acum poate ne antrena iar el ,dar…cand nu lasi loc de buna ziua si musti pe ascuns ,sa avem pardon.
Revolutie la Rapid CFR Teius:
Trif Alexandru-Presedinte
Cornel Crisan-Presedinte Executiv
Alin Damian-Secretar
Breaz Dorin-Casier
Plus o multime de investitori atrasi,ca Sile Sirb,Miles Teodor,Danut Halalaie,Baumit,Semelrock,s.a investitori dornici de performanta.Desi va fi o perioada critica deoarece clubul are multe datorii,in doua luni se va remedia totul si se va face o strategie si un buget.E de urmarit.Aseara la ora 20:00 s-a tinut sedinta cu sus-numitii si jucatorii.
Dak au staff bun atunci multe probleme sunt k si rezolvate si asta conteaza la un club de fotbal.Io cre q Europa va fi o echipa tare de liga3.O sa vedeti:))
sa stiti ca un staff bun (care este mai prezent,mai motivant,mai vocal )langa echipa poate fi o varianta castigatoare pentru Europa.Jucatorii trebuie sa stye ca sunt in atentie, ca sunt monitorizati,ca sunt urmariti la jocuri si raspaltiti pentru ceea ce fac sau pedepsiti pentru ceea ce nu fac.Solicitati paimariei sau Cj sprijin financiar pentru ca acum reprezentati si voi judetul prin proiecte de finantare sau bani pentru plan de promovare a C.J.
Va doresc succes si ma bucur ca voi respectati Directiva UEFA in ceea ce priveste structura sportiva de drept privat.Se stie ca se interzice in competiti, cluburile care sunt controlate de primarii sau Consiliile Locale.Primariile pot avea un reprezentant ca membru asociat la club.
Bafta EUROPA!Sunteti cu un pas inainte si va felicit!