„Europenii” şi-au încasat prima pentru promovare şi au intrat în vacanţă! (GALERIE FOTO)

Chiar a doua zi după ce au promovat în cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc în urma victoriei de la Oradea cu campioana judeţului Cluj, Vulturii Vultureni, componenţii Europei Alba Iulia s-au întâlnit la baza sportivă de la Drâmbar unde au intrat în posesia primei în cuantum de 200 milioane de lei vechi. „Antrenorul Alin Hancăş a decis ca lotul de jucători să intre în vacanţă până pe 15 iulie când va avea loc reunirea pentru noul sezon. Deocamdată nu ştim unde vom disputa partidele programate pe teren propriu, studiem mai multe variante (n.a. ar putea fi vorba despre stadionul CSŞ din Blaj, stadionul Minaur din Zlatna sau…poate chiar arena Cetate din Alba Iulia contra unei chirii lunare) dar nu ar fi exclus să jucăm la baza sportivă Mureşul din Drâmbar, asta deoarece am putea beneficia de acel termen de graţiere de un an de zile pentru modernizarea arenei pentru că suntem o echipă nou promovată. Nici în ceea ce priveşte numele jucătorilor pe care intenţionăm să-i transferăm, nu putem spune nimic deocamdată, pentru că încă nu ne-am gândit la acest aspect. Suntem foarte fericiţi pentru că la doar trei ani de la înfiinţare am urcat în Liga a III-a şi pe această cale ţin să le mulţumesc tuturor suporterilor noştri care ne-au susţinut la barajul de la Oradea, fie că aceştia s-au aflat în tribune, fie că ne-au ţinut pumnii de acasă” a declarat Liviu Coacăză, vicepreşedintele „europenilor”

Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN

GALERIE FOTO


Acest Articol are 2 comentarii

  1. cica

    prima tot la conducere trebuie sa mearga pt ca ei au promovat echipa si sa stie si ca vulturenii nu au vrut sa promoveze si ce prima au luat la baraj.dar asta este, cinste celor care se descurca

  2. catre cica

    auzinecunoscatorule de fotbal ….nu mai vorbi aiurea si veziti de oile din ograda;)…

Lasă un răspuns