Cu toate că mutarea nu este încă oficială, se pare că ex-uniristul Gicu Grozav (foto), 21 de ani, va juca din sezonul următor la campioana Ucrainei, Şahtior Doneţk, acolo unde va fi antrenat de nimeni altul decât Mircea Lucescu. După perioada mai puţin fastă petrecută în Belgia la Standard Liege, Gicu a explodat efectiv în acest an, a marcat pentru U Cluj şi a debutat cu gol pentru Naţionala lui Victor Piţurcă în amicalul cu Elveţia, toate acestea ridicându-i cota, condiţii în care se vorbeşte despre faptul că ucrainienii sunt dispuşi să plătească 3 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile proaspătului internaţional. De altfel, aseară la baza sportivă „Winner’s Club Ţălnar”, Gicu alături de fratele său Ionuţ şi foştii coechipieri de la Unirea Alba Iulia (Cl. Oara, Potopea, Alex Giurgiu, S. Mureşan) au încins o miuţă pe cinste, un fel de LA REVEDERE înaintea plecării spre Doneţk…„A crescut fantastic în joc în ultimul timp, va ajunge mare fotbalist pentru că are toate calităţile, este tânăr, talentat şi dornic de a face performanţă în adevăratul sens al cuvântului” a dezvăluit Mihai Manea, antrenorul Performanţei Ighiu şi coechipier cu omul momentului în jocul încheiat la egalitate, se putea oare altfel?, scor 5-5!
Dan UDREA


multa bafta!
De cand a devenit Sahtior Petrolul Ploiesti???
Se pare că răutatea asta, ca să nu spun altceva, ne omoară, măi frate!Semnul exclamării,!, semnul întrebării,?, din titlul materialului sau cuvintele cu numerele 9 respectiv 10 din prima frază nu înseamnă nimic pentru cel care încearcă să fie mai catolic decât PAPA! Oricum de cârcotaşi este, am vrut să scriu îi dar iar mă apostrofai!, plină lumea! Sănătate multă!