FC Unirea Alba Iulia şi Gloria Bistriţa au încheiat scor 1-2 (0-1), goluri Predescu (45, 90+2, penalty), respectiv Pecarov (62), partida contând pentru etapa a 21-a a Ligii a 2-a. În Vinerea Mare, într-o zi de 13, pe “Cetate” au poposit “vampirii” lui Pădureanu şi a rezultat un meci încărcat de evenimente. Cu un echipament nou, “alb-negrii” au primit replica primei clasate, care în primul mitan nu s-a obosit prea tare, dar a încheiat în avantaj prin reuşita lui Predescu, în ultimul minut, acesta scăpat singur, poziţie suspectă de ofasaid!, de la 25 de metri l-a executat pe Pascal cu un şut în dreapta porţii uniriste. La faza cu pricina, vicepreşedintele unirist Liviu Feneşan a fost trimis în tribune pentru proteste. După pauză, Stelu Gherman are inspiraţie, îl trimite în teren pe Pecarov (55) care marchează al patrulea său gol stagional 7 minute mai târziu. Lovitura sa de cap, din 10 metri la centrarea lui N. Oltean a restabilit egalitatea. Alba a suferit mult, întrucât fundaşul I. Şerban, care a evoluat 10 minute cu capul bandajat în urma unui duel aerian a fost obligat să accepte înlocuirea, plecând la spital cu ambulanţa în minutul 68! Albaiulienii au avut de înfruntat şi obstacolul inferiorităţii numerice timp de aproximativ 20 de minute, ca să nu mai povestim de…fluieraşi! Atacantul Silviu Mureşan a făcut un gest necugetat, l-a lovit cu cotul pe Feher, în prealabil cel care a faultat a fost apărătorul Bistriţei!, şi a fost eliminat, primind roşu direct. În minutul 90+2, Gloria a beneficiat de un penalty, Curtuiuş faultat de Pascal, iniţial atacantul oaspeţilor a fost în poziţie de afară din joc (n.a. recunoscută cu fair play la conferinşa de presă de antrenorul Nae Manea!)!, iar Predescu a marcat din punctul cu var, parafând prima înfrângere internă a stagiunii pentru Gherman. După fluierul de final, pentru proteste, căpitanul unirist a primit al doilea galben şi împlicit cartonaşul roşu! După acest rezultat, FC Unirea se clasează pe poziţia a 9-a, cu 28 puncte (21-17). Doi dintre arbitrii delegaţi, M. Omuţ (Oradea) şi Iul. Timar (Marghita), au condus Unirea în al doilea meci consecutiv, după etapa anterioară din deplasare cu Poli Timişoara! Curioasă decizie a CCA, conformă oare cu regulamentul? Ce zici, domnu’ Crăciunescu?!
UNIREA: Pascal (cpt) – N. Oltean, I. Şerban (68, Negură), Bumbac, M. Oprea – Cl. Oara, Pleniceanu, D. Militaru (55, Pecarov), V. Florea (46, Schuller) – M. Petrescu, S. Mureşan. Rezerve: Lasc – Potopea, A. Ianc, Ciofu. Antrenor Stelu Gherman.
GLORIA: V. Bota – Peteleu, V. Năstase /cpt (80, Isac), D. Stan, I. Costache – Al. Tudose (14, Ţîrcă), P. Anton – Predescu, Feher, Cafasso – Silvăşan (52, Curtuiuş). Rezerve Lăzăreanu – Pădurariu, Jarda, Traşcă. Antrenor Nicolae Manea.
Dan UDREA, foto şi video Nicu PĂŢAN
GALERIE FOTO
VIDEO

















Stai linistit domnu’ Dan ca is facute cartile promovarii dinaintea inceperii sezonului,implicit returului.Unirea a fost doar o mica pietricica din drumul mochetat al promovarii.Respecte,numai bine,si Sarbatori Fericite.
La TV s-a vazut de parca si Uniristi stiau cine trebuie sa castige si ca trebuie sa-i ajute sa o faca. La primul gol al Bistritei nu a fost off-side, dar manevra fundasilor centrali coroborata cu a lui M Oprea desteapta, ca sa nu-i poata invinui nimeni de blat, pe ei sau echipa. La penalty nu stiu daca a fost off-side dar asa interventie copilareasca a portarului…suspecta tare. Oricum Omu Vechi are dreptate sunt facute demult cartile.
Sarbatori Fericite!
NU stiu ce s-a vazut sau nu la tv, dar eu am vazut de la fata locului, nu a fost penalty, portarul impinge mingea spre corner, nicidecum nu impiedica adversarul. Dupa fluierul final tocmai asta ii arata Pascal arbitrului, ca a lovit mingea( a lovit mingea in fata arbitrului, tocmai pt a-i arata ce s-a intamplat in faza respectiva) si cretinul i-a dat al doilea galben.