CS Timişoara (locul secund, 25 de puncte) a întâlnit HC Alba Sebeş (poziţia a 6-a, 19 puncte) în eşalonul secund al handbalului feminin şi a învins cu 34-32 (15-16), spre finalul întâlnirii distanţându-se chiar la 5 goluri (33-28)! După o pauză de o lună, Duminica Floriilor a programat un cuplaj în sala „Constantin Jude” din Timişoara, meciuri contând pentru etapa a 18-a a Diviziei A Seria B la handbal feminin, iar HC Alba Sebeş a pierdut derbyul şi implicit a ratat obiectivul acestui sezon! Conjudeţenele îşi jucau practic ultima şansă de a mai conta în cursa pentru locurile ce duc la turneul de promovare în elită. ” Obiectivul este ratat total nici teoretic nu cred că mai avem şanse”, a spus Virgil Costea, preşedintele HC Alba Sebeş, pentru care au înscris Ana Cătălina Ciolan – 10 goluri, Paula Chirilă – 8, Roxana Lopătaru – 6, Bianca Bogdan – 3, Ioana Almăşan – 2 Delia Paştiu – 2, Mihaela Tecariu – 1. Din lot au mai făcut parte Lenuţa Mormeci şi Daniela Cochici – portari, Bianca Gornistu, Paula Hoha, Andreea Baltag şi Ioana Pojar. În etapa viitoare, sâmbătă, 21 aprilie, HC Alba Sebeş va juca în deplasare cu CSŞ Caracal. (D.U., sursa foto banatsport.ro)

