Pe urmele tatălui…

Prezent în cursul acestei săptămâni la cursul de instruire al arbitrilor din Liga a IV-a, care a avut loc la Căciulata, centralul blăjean Adrian Mihai Damian a reuşit să se numere printre cei 30 de „fluieraşi” care au mari şanse să promoveze, la excepţional, în lotul celor care vor oficia în Liga a III-a. „Adi are acum 20 de ani şi arbitrează de patru ani. La cursul de la Căciulata au participat 70 de arbitri iar în urma testelor teoretice şi fizice cei mai buni 30 au rămas pentru cursurile de instruire cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor. Din fericire şi el s-a numărat printre aceştia, iar vârfurile pot promova, la excepţional, în lotul C. Sunt mândru pentru că îmi calcă pe urme vizavi de ceea ce înseamnă arbitraj” a dezvăluit tatăl tânărului arbitru, Gusti Damian (foto dreapta în picioare), fost la rându-i arbitru asistent la nivelul primei ligi a fotbalului românesc, în prezent vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba. Altfel, săptămâna viitoare, aiudeanca Andreea Ailoaie şi albaiulianca Alexandra Suciu, prima pentru arbitru cea de-a doua pentru arbitru asistent, vor lua parte la un curs similar iar în luna aprilie va fi rândul lui Darius Mureşan (Alba Iulia) să-şi încerce şansa la cursul pentru arbitri asistenţi.

Dan UDREA

Acest Articol are 10 comentarii

  1. ciugud

    arbitru bun si de viitor,multa bafta!

  2. SPORTUL LIVEZILE

    Un arbitru bun,de viitor, merita felicitari. Mult succes Adi.

  3. NELUTU DEMETER

    Felicitari Adi !

  4. Pippo Dinamovistul

    Felicitari Adi,salutari nea Gusti,multa sanatate familiei si cat mai curand acolo unde va este locul :la conducerea arbitrajului judetean.

  5. muie europa

    Cel mai slab arbitru din judet… noroc cu taiaca-so ca are pile si il promoveaza… in rest ff slab

  6. C++

    Bravo Gustere!!!

  7. anonim

    bai asta cu europa… cand vom avea mai multi arbitrii asa tineri si de perspectiva cum este Damian Adrian, ne vom putea mandri cu ceea ce inseamna arbitrajul in judetul nostru.

  8. Slab arbitru si-i pompat in slavi.....

    Acum mai stie ceva arbitraj,dar la inceput erau offside de 5-7 m si nu le vedea iar de-i spuneai adevarul te elimina….Cine minte sa-i iese furunc pe sula !Deci slabut !

  9. anonim

    seamana cu taicas-o hot in arbitraje..nu vede offside-urile doar daca le semnalizezi cu bacnote si ii face semn gusti , hotu senior

  10. Neutru

    Cu vreo 3-4 ani in urma eram la Sugag caci reveneam de la Oasa si fiind meci in acea duminica a celor de la Hidro am vazut meciul.Domnilor s-al bata D-zeu pe cel ce va minte dar acest central Damian nu vedea offsaide de 7-8 m cu liniorii orbeti si ei.Pentru ca oaspetii au protestat si toti spectatorii ziceau ,,ofsaide ba,, acest Damian a eliminat 2 jucatori ai oaspetilor !!!!Se zice recent ca observatorul Neagu M ori fiul la un meci i-a dat nota mica ,,odraslei,,si teiusanu a fost dat in judecata si de scarba s-a lasat de arbitraj….Gurile reele stiu tot cum se forteaza cu unii……de AJF .

Lasă un răspuns