Franţa – România 3-0 la tenis de câmp!

Naţionala României, alcătuită din cugireanul Bogdan Alexandru Borza (foto), Andrei Crapcenco şi Nicuşor Frunză nu a reuşit să se califice în semifinalele turneului final al Tennis Winter Cup Under 16 programat de vineri până duminică în localitatea franceză Roncin. Tricolorii au întâlnit, ieri, în primul meci reprezentativa ţării gazdă (n.a. principala favorită) de care au fost învinşi cu scorul de 3-0. John Sebastien Tatlot a trecut cu 7-6,7-5 de Andrei Crapcenco, Quentin Halys l-a învins cu 6-4,6-1 pe Bogdan Alexandru Borza iar la dublu francezii John Sebastien Tatlot şi Quentin Halys au câştigat în faşa lui Bogdan Alexandru Borza şi Nicuşor Frunză cu 6-1,6-1. De remarcat faptul că, deşi încă nu a împlnit 15 ani, Bogdan Alexandru Borza este al 47-lea în ierarhia tenismanilor cu vârste sub 16 ani! (D.U.)

Lasă un răspuns