Amicale, amicale, amicale…de duminică!

UNIREA ALBA IULIA (juniori B) – PERFORMANŢA IGHIU (juniori A1) 3-3 (1-2). Un meci foarte bun de pregătire între echipele pregătite de Bebe Brumaru respectiv Adrian Florea, şase goluri, câte trei de fiecare parte (Buda, Ioani şi Lasconi respectiv Stanciu 2 şi Dobârtă), două penalty-uri ratate (Maxim de la Unirea respectiv Cioară de la Performanţa) per ansamblu un joc în urma căruia ambii antrenori s-au declarat mulţumiţi de modul în care elevii lor s-au angrenat la efort pe un teren acoperit în totalitate cu zăpadă. Uniriştii i-au folosit pe Popa – Nanu, Rus, Balea, Matei, Tamaş, Ioani, Buda, Fulea, Lasconi, Maxim (Podar, Mariş, Şandru, Bendea, Herdea, Muntean, Morar şi Lasconi) iar ighienii, liderul campionatului judeţean şi-a reluat pregătirile de o săptămână, au jucat cu Tat – Dobârtă, Crişan, Chirilă, Raţiu, Stoia, Mihălţan, Vinţan, Necreală, Cioară, Stanciu (Pavel, Dragomir, Miclea). Uniriştii, clasaţi pe primul loc la finalul turului în Seria a 5-a din Campionatul Naţional al juniorilor B, vor juca miercuri, ora 15.30 pe arena Pielarul din Sebeş, cu juniorii A ai celor de la LPS Sebeş.

VIITORUL SÂNTIMBRU – CUPRIROM ABRUD 1-1 (0-1). Pisoiu respectiv Borza au punctat iar echipele folosite de Sandu Rojneai respectiv Robert Sicoe au fost următoarele: VIITORUL: Iacşa – Borşoi, E. Hălălae, Meteşan, Mocoi, Stan, Ruscă, Dumitrescu, Pisoiu, Dumbra (Ad. Seliuc, Barna); CUPRIROM: Iancu – Nemeş, Miheţ, Demian, Mureşan, Borza, Mornea, Lungu, Stan, Pintea, Sularea (Nagy, Corpade). Moţii urmează să joace un nou amical sâmbăta viitoare, fie la Cricău cu Decebal, fie la Brad cu Aurul.

MUREŞUL VINŢU DE JOS – PERFORMANŢA IGHIU 2-7 (2-2). Pentru gazde au marcat Agripini şi I. Trăscăian în timp ce pentru ighienii golurile au fost reuşite de D. Lupşan 2, I. Gherman 2, Hada, Fântână şi Ov. Turuş. Mureşul a utilizat formula V. Popa – D. Popa, A.R. Ghiorghiu, Marian, I. Barb, S. Javla, Lăcătuş, Fleacă, Mitea, Agripini, I. Trăscăian (D. Trăscăian, S. Barb, Stoica şi Păcurar), Performanţa replicând cu Man – Niculuţ, I. Cristea, Ov. Turuş, Cioară, Marica, Hada, D. Dănilă, D. Lupşan, S. Turuş, I. Gherman (Boldi, Fântână şi Florea). (Dan UDREA)

RAPID CFR TEIUŞ – DECEBAL CRICĂU 4-1 (2-1). Teiuşenii au punctat prin A. Breazu 2, Drăghiciu şi C. Baba în timp ce pentru gruparea din Cricău a înscris Alex Culda. Teiuşenii au început cu Costea – Cerghedean, Ov. Crişan, F. Baba, Antal, Goangă, Rancea, Cuteanu, Drăghiciu, D. Crişan, C. Baba pe parcurs mai evoluând şi Muntean, A. Breazu, C. Crişan, I. Domşa şi R. Domşa, ultimii doi tată şi fiu. Pentru Decebal au jucat Pintea – Vlad, B. Laslo, Barta, Clamba, Hada, Sasu, Enache, I. Berchi, Culda, P. Berchi (Ioan Dan, Marc, Farcaş, Legian, Hada). „Jocul de sâmbătă cu CS Zlatna s-a amânat din cauza condiţiilor meteo iar duminica viitoare, vom juca la Mihalţ, ora 11.30, cu Arena liderul Seriei 1 din Liga a V-a a punctat Darius Iacşa, vicepreşedintele cricăuanilor. (Ovidiu TINŢU-TEIUŞ)

IEZERUL IGHIEL – OLIMPIC BERGHIN 4-2 (2-2). Pentru echipa condusă în premieră de Mitică Dârlea au marcat Todea 3 şi David iar lotul trimis în teren de Iezerul în jocul de la Miceşti i-a cuprins pe Marica – Cristea, David, Călanu, Chiriac, Opriş, Mihai, Todea, Savu, Gabi, Marcu, Ovidiu şi Pascu. Duminică, Ighielul are programat un nou amical cu Industria Galda de Jos, partida urmând a avea loc fie la Cricău, fie tot la Miceşti.

CIL BLAJ – INTER CIUGUD 2-2 (n.a. echipa celor din Blaj o puteţi vedea în comment-urile de mai jos, merci domnu’ Cioba) şi COLORADO ŞPRING – DALIA SPORT DAIA ROMÂNĂ 2-0. (D.U.)

Acest Articol are 30 comentarii

  1. santi

    Felicitari tuturor echipelor!Fratii Baba sunt la Teius?

  2. santi

    Cine sunt nou venitii de la Santimbru?

  3. Teius

    @ Santi :Da,dar au fost mult plecati prin Germania si nu au jucat.Sunt de valoare amandoi.

  4. Teius

    @ Santi :Da,dar au fost mult plecati prin Germania si nu au jucat.Sunt de valoare amandoi.

  5. nelutu cioba

    CIL Blaj-Inter Ciugud 2-2.CIL:Pepelea,Bucur,Dehelean,Boar,Duroi,Sicrea,Ioo,Stafie,Denes,Cadar,Man.

  6. cica

    Colorado Spring-Daia Romana 2-0!

  7. vasile

    bai cica ce au ramas din cauza la accidendari ……..ma facy sa rad)))))) atata ati putut
    vaoi ati avut schimbari si tot deageaba

  8. cica

    CIL a condus cu 2-0 si a ramas in 10 oameni dupa accidentari, cand au fost egalati,nu s-au mai adunat ca si in meciul de ieri cu Europa…

  9. santi

    Da stiu de fratii Baba ca au fost plecati in Germania!

  10. cica

    In ultimele zeci de minute am jucat in 10,ieri am fost de 2 echipe si am avut un antrenament greu cu Europa unde am depus un efort considerabil.A fost 2-0 sau nu la pauza ,ca pe urma nu ne-a mai interesat jocul!?

  11. ciugud

    da ce v a interesat dupa pauza? jucati popice cumva??sau faceati plaja la soare??

  12. cica

    Cand se juca fotbal la Blaj ,Ciugudul trecea muresul cu pluta ,de popice ce sa mai zicem?
    La plaja doar cand culegeam cucuruzul de pe tarla!

  13. ciugud

    tu sigur jucai fotbal….si esti si un fotbalist de mare valoare….

  14. cica

    Stiu ca la ciugud toti care joaca fotbal is fotbalisti!:(de mare valoare!

  15. ciugud

    si caractere….papagalule care nu te a interesat scorul in a doua repriza…. dar sa latrii din p…a de gura pe site uri iti place???? pacat de asemenea r……i umane ce aveti pe acolo domnule cioba(multumiri pt ospitalitate!!!)

  16. rares

    Domnilor de la Blaj si Ciugud, de ce va certati? A fost un meci amical si atat. Oare chiar asa important este scorul, se pun puncte in clasament? Multumim domnilor de la Ciugud ca au dat curs invitatiei noastre de a juca un meci amical la Blaj si speram sa perfectam si alte partide in viitor. Eventual, de anul viitor sa ne intalnim ambele echipe in Liga a IV-a.

  17. rares

    Santi, in ceea ce-i priveste pe fratii Baba pot sa-ti spun ca din ce stiu eu Florin este in tara, de Cosmin nu stiu nimic. Insa nu stiu cat vor ramane in Romania, de obicei in luna aprilie pleaca in strainatate.

  18. ciugud

    pt rares–ne a facut placere sa jucam la voi si la vara va asteptam la ciugud la amical conform traditiei care este intre noi iarna la blaj si vara la ciugud!!1

  19. rares

    Venim cu placere numai sa nu fie trialuri, este mai bine sa jucam un meci intreg.
    Distinse salutari

  20. cica

    Ciugud,cand nu ai argumente arunci cuvinte obscene,imi pare rau dar iti miroase gura a toaleta ,de atata caracter!!!

  21. cica

    Dle Bran sunteti oameni intelectuali cu carte multa ,pacat ca aveti pe acolo si cativa „cu caracter” care se pare ca sunt niste frustrati si recurg la un limbaj de mahala.Multumim pentru meci, un egal echitabil….

  22. Pepelea

    A fost un meci foarte greu tinand cont ca terenul a fost unul greu multi vorbesc e usor s aprivesti din tribune si sa-ti faci o parere speram sa facem figuri frumoase in meciurile oficiale

  23. ciugud

    acum e egal echitabil papagalule????ca inainte parca nu te mai interesa scorul dupa pauza?? fii macar coerent papagalule si poate ar fii cazul apropo de toaleta sa fii mai prieten cu ea!!!(daca intelegi ironia)……te mai intreb odata-iti place sa latrii pe site uri???(iti place sa ti eliberezi frustrarile aici??)….

  24. Stavros

    Un egal echitabil? Ai defecte mari de vorbire mai „cica”.Evita pleonasmul,inainte sa te dai smart boy!

  25. cica

    Stavros: just,drept, nepartinitor=echitabil! putea fi si injust sau inechitabil, datorita a mai multor motive…ai ‘avansat inainte’smart boy:*!Ciugud acelasi iz …

  26. dan

    Ex: a fost un rezultat nul de egalitate!Acesta este pleonasm ,Stavros!SCz ca ma bag…

  27. ilie

    Stavros de data asta ai dat tu cu stangu’n’dreptu’!Asta e, acum tu ai vrut sa fi smart boy!

  28. santi

    Ce amicale vor mai avea cei de la Santimbru?

  29. eogold

    sambata fc cugir si duminica teius

  30. sascioreanul

    era vorba de DALIA DAIA – ENERGIA SASCIORI 0-2 NU COLORADO SPRING. PUNCT.

Lasă un răspuns