În aşteptarea banilor…uniriştii se reunesc pe 23 ianuarie!

Fotbaliştii grupării din Cetatea Marii Uniri se vor reuni luni, 16 ianuarie, la stadionul Cetate din Alba Iulia şi deocamdată la nivelul lotului de jucători nu au survenit mari schimbări faţă de finalul turului actualei ediţii de campionat a Ligiia II-a, Seria Vest, doar Petcuţ  şi Cornea fiind cei care au părăsit, în primă fază, „corabia’ condusă de Stelu Gherman. Altfel, uniriştii aşteaptă în aceste zile restul sumei datorate de către gruparea italiană Empoli (Serie B) în contul transferurlui intenaţionalului de juniori Fabian Himcinschi, în jur de 60.000 de euro, plus o nouă tranşa din partea celor de la Roşia Montană Gold Corporation, bani din care se vor achita o mare parte din restanţele către jucători şi staff-ul tehnic. În altă ordine de idei, conducătorii „alb-negrilor” sunt în stand-by vizavi de o eventuală ofertă de transfer pentru jucătorul de banda stângă Bogdan Bucurică (va împlini 26 de ani în februarie), jucător dorit de FCM Tg. Mureş şi Dinamo Bucureşti, „cânii roşii” având, se pare, şi varianta Anderson Santana (n.a. un brazilian de 25 de ani de la formaţia portugheză Vitoria Guimaraes ) pentru acoperirea golului lăsat de plecarea lui Zie Diabate la Dijon (Ligue 1). Altfel, în urma şedinţei de astăzi a Consiliului de Administraţie s-a decis ca reunirea lotului să aibă loc luni…23 ianuarie!!! „Eu am programat iniţial reunirea pe data de 11 ianuarie dar apoi am hotărât să amînăm pentru luni, 16 ianuarie. Astăzi am căzut de acord cu cei din conducerea clubului să mai amânăm încă odată această reluare a pregătirilor pentru luni, 23 ianuarie, la ora 15.00 fiind prevăzută prima şedinţă de pregătire a anului 2012. Din păcate eu sunt afectat de aceste amânări în ceea ce înseamnă pregătirea fizică respectiv cea tehnico-tactică din perioada de iarnă însă vom încerca să ne adaptăm din mers la noile condiţii. La cum stau lucrurile în acest moment la majoritatea formaţiilor din liga secundă cred că dacă se va continua pe aceiaşi linie, în doi ani de zile vor mai fi doar vreo 10 echipe în toată ţara care vor reuşi să ducă ritmul. Financiar vorbind!” a declarat antrenorul principal al Unirii. În altă ordine de idei, Stelu Gherman spune că îi aşteaptă la echipă pe juniii aiudeni Marius Fleindean, Toni Vlad (ambii de la Olimpia) respectiv Marius Moga (Metalul).

Dan UDREA

Lasă un răspuns